Răspunsuri duhovniceşti: Mirungerea aduce „Pecetea darului Sfântului Duh“

Părinte, ştim că Sfânta Taină a Mirungerii o precede pe cea a Botezului. De ce avem nevoie de această taină şi când a fost instituită?

Taina Mirungerii este lucrarea sfântă instituită de Mântuitorul Iisus Hristos prin care, ungându-se cu mir sfinţit membrele celui botezat şi rostindu-se cuvintele rânduite: "Pecetea darului Sfântului Duh. Amin", se împărtăşeşte primitorului harul întăririi şi perfecţionării vieţii duhovniceşti începute prin Taina Sfântului Botez. "Mărturisirea Ortodoxă" este foarte explicită în acest sens: "Precum odinioară Duhul Sfânt s-a pogorât peste Apostoli în chip de foc şi a revărsat în ei darurile Sale, aşa şi acum, când preotul unge cu Sfântul Mir pe cel botezat, se revarsă în el, de sus, darurile Sfântului Duh. Aceasta se vede din cuvintele pe care preotul trebuie să le rostească la săvârşirea acestei taine: "Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin". Aici el pare că vorbeşte aşa: "Prin ungerea cu acest Sfânt Mir se pecetluiesc în tine şi se întăresc darurile Sfântului Duh, pe care tu le primeşti spre întărirea credinţei creştine în tine".

Care este etimologia scripturistică a mirului?

Din punct de vedere etimologic, cuvântul mir defineşte un produs parfumat, de foarte mare preţ, cu care se ungeau persoanele marcante, atât în viaţă, cât şi în moarte.

"Mirul de nard", cu care a fost uns şi Mântuitorul de Maria Magdalena, se extrăgea din rădăcina şi tulpina unei plante foarte frumos mirositoare, Nardostachys Itamansi, care se putea găsi în părţile de sud şi de est ale Indiei. Tocmai de aici aromatele erau aduse în Palestina, un centru renumit pentru fabricarea mirului de nard fiind şi Tarsul Ciliciei. Pentru a putea fi păstrat mai bine, mirul era aşezat în vase de alabastru (o piatră semipreţioasă care se găsea din abundenţă în Asia Mică, India, lângă Teba în Egipt şi în apropierea Damascului) în formă de corn, care după ce se umpleau erau închise ermetic. În Sfânta Scriptură este semnificativ episodul în care Mântuitorul se lasă uns cu mir de nard de către femeia cea păcătoasă: "Căci fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon leprosul, s-a apropiat de el o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui pe când şedea la masă" (Mt. 26, 6-7; Lc. 7, 37-38, 46). Această ungere prefigura tocmai moartea Mântuitorului Hristos, aşa cum El Însuşi le spune Ucenicilor care voiau să o oprească: "Dar Iisus cunoscând gândul lor le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu mă aveţi totdeauna; că ea turnând mirul acesta pe capul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea" (Mt. 26, 10-12).

În această perioadă sfântă şi luminată, femeile mironosiţe, adică "purtătoare de mir", vin la Sfântul Mormânt pentru a unge cu aromate trupul Mântuitorului. Bineînţeles că nu mai este nevoie, deoarece Hristos a înviat, El devenind Mirul cel Veşnic, care pătrunde viaţa tuturor oamenilor cu darurile Sale cele bogate.