Răspunsuri duhovniceşti: Monahii ţin mintea la Dumnezeu şi trăiesc în lume

Preacuvioase pr. arhim. Veniamin Goreanu, pericopa evanghelică de duminica trecută ne aduce aminte de femeile mironosiţe, de acele femei care au urmat pe Mântuitorul Hristos şi s-au învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu. De ce sunt cinstite şi considerate a fi întocmai cu apostolii?

Femeile mironosiţe s-au remarcat prin viaţă sfântă şi curată, dar şi prin alte calităţi pe care trebuie să le dezvolte şi femeile din zilele noastre. Dintre acestea amintim: credinţa curată şi puternică în Dumnezeu, dragostea faţă de legea dată de Dumnezeu oamenilor şi descoperită deplin lumii de Hristos Domnul, devotamentul faţă de cele sfinte şi păstrarea în inimă a cuvintelor Mântuitorului, mărturisirea credinţei şi implicarea în opera socială şi misiunea Bisericii. Acestea sunt doar câteva dintre calităţile acestor femei care, deşi erau slabe după fire, au devenit model pentru toate femeile din toate timpurile. Apreciind rolul pe care l-au avut în primele zile ale creştinismului, Biserica a închinat această duminică femeilor mironosiţe şi tuturor celor care le urmează credinţa prin trăirea unei vieţi creştine autentice, în duhul Evangheliei, şi prin mărturisirea lui Hristos cel înviat întregii lumi.

Acelaşi mod de vieţuire îl vedem şi în viaţa călugărească. De aceea, mulţi dintre Părinţii Bisericii au privit monahismul ca spital în care oamenii doresc să-şi vindece bolile sufleteşti şi ca şcoală a virtuţilor, iar mănăstirea, ca o arenă în care cei mai râvnitori se luptă cu patimile pentru a supune trupul duhului, ştiind că "trupul este bună slugă şi rău stăpân". Având în vedere experienţa acumulată de către monahii cu o viaţă sfântă şi angajamentul pe care îl fac monahii, înţelegem de ce s-a stabilit rânduiala ca monahii şi monahiile să se retragă din lume în comunităţi monahale şi să se roage pentru lume, suportând rigorile unei vieţi ascetice.

Este o retragere, dar totuşi nu o fugă. Cum trebuie privită lumea din spatele zidurilor mănăstirii?

Monahii nu îi desconsideră pe cei care trăiesc în lume, ci comunică cu lumea, trăiesc ca şi cum nu ar fi din lume. Luând aminte la voturile depuse (ascultare, castitate şi sărăcie de bună voie), monahii nu pot să se comporte ca şi cei din lume, ci trebuie, pe de o parte, să fie model pentru cei din lume, iar pe de altă parte, să-şi asume cu responsabilitate modul de viaţă pe care l-au ales ca să nu le fie zadarnică osteneala.

Experienţa a arătat că monahii trebuie să evite preocupările lumeşti, să evite orice le-ar putea produce pagube şi căderi. De aceea în relaţia cu lumea, monahul trebuie să aibă în minte jurământul depus şi efemeritatea plăcerilor din lumea aceasta, după cum ne învaţă Sfântul Isaac Sirul.

Unul dintre marii învăţători ai monahismului, Sfântul Vasile cel Mare, a lăsat "Regulile monahale" care stau la baza organizării monahismului. Pe baza Sfintei Scripturi şi a Tradiţiei, el a stabilit principiile care se regăsesc în "Regulamentele pentru organizarea vieţii monahale" din toate comunităţile monahale.