Răspunsuri duhovniceşti: Monahul socoteşte pe fiecare om frate

Părinte protosinghel Veniamin Goreanu, am vorbit ieri despre retragerea din lume a călugărului, dar cu toate acestea vedem cum tot mai mulţi credincioşi îl urmează. Cu cât "fuge" mai mult un monah, cu atât mai mult îl urmează credincioşii. De ce?

Deşi monahii sunt din lume, ei trăiesc în afara lumii şi adesea devin îndrumători pentru mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre, care în timpul postului sau atunci când merg în pelerinaje la mănăstiri cer sfat părinţilor cu viaţă sfântă, chiar spovedindu-se şi împărtăşindu-se cu Sfintele Taine.

Credincioşii ştiu că fac parte dintr-o parohie, ştiu că au datoria ca în duminici şi sărbători să meargă la biserica lor de enorie, iar în posturi la preotul duhovnic de la această biserică pentru a se spovedi şi a primi dezlegarea păcatelor, dar pentru a spori duhovniceşte apelează şi la marii duhovnici din mănăstiri. Credincioşii trebuie să conştientizeze atât modul de viaţă, cât şi ispitele cu care se confruntă monahii şi să se străduiască să nu aducă tulburare ordinii din comunităţile monahale, nici să devină pricină de sminteală prin comportament, vestimentaţie, gesturi şi atitudini, pentru a nu cădea sub incidenţa canoanelor bisericeşti. Monahul trebuie să privească pe fiecare om ca pe un frate al lui, să-i înţeleagă neputinţa şi să se roage pentru el, dar să nu lege prietenii cu oamenii care au preocupări contrare vocaţiei şi misiunii pe care o au în Biserică şi societate.

Trebuie să amintim că monahilor le este interzis să vorbească prea mult cu cei din afara mănăstirii, mai ales monahilor cu femei sau maicilor cu bărbaţi sau chiar călugări tineri. Ei trebuie să aibă în minte rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul", ca nu cumva prin aceste legături să-şi hrănească patimile şi să facă mai grea lupta pe care o poartă cu propriile patimi şi neputinţe. De aceea, s-a statornicit rânduiala ca la mănăstirile de maici să se numească duhovnici dintre ieromonahii mai în vârstă, iar vieţuitoarele din obşte să se spovedească la duhovnicul din mănăstirea lor.

Monahii nu au voie să rămână peste noapte în mănăstirile de maici şi nici maicile în mănăstirile de călugări?

Da, aşa spun canoanele, iar practic, pentru a se păstra această rânduială, la mănăstiri arhondaricul este situat în afara mănăstirii.

Respectând această rânduială de viaţă, aceşti misionari - oameni cu viaţă sfântă, contribuie la activitatea misionară a Bisericii, ei remarcându-se în decursul veacurilor şi ca apărători ai Ortodoxiei. În acest sens, amintim pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Palama etc. care, prin vieţile lor curate, arătând devotament faţă de chemarea Mântuitorului Hristos asemenea femeilor mironosiţe şi urmaşilor Apostolilor, au ştiut să nu mai "trăiască ei, ci Hristos în ei", ca "oamenii văzând faptele lor să slăvească pe Tatăl cel ceresc".