Răspunsuri duhovniceşti: Mucenicia, în trecut şi astăzi

Părinte protosinghel Veniamin Goreanu, suntem impresionaţi atunci când citim vieţile mucenicilor, când vedem şi auzim faptele lor măreţe şi mai ales ne fascinează curajul pe care l-au avut de a mărturisi pe Dumnezeu în faţa prigonitorilor. Noi, cei de astăzi, mai suntem capabili de fapte muceniceşti? Cum, în ce situaţii?

Da. Trebuie să ignorăm, ca şi ei, lumea aceasta şi să dorim să fim doar cu Hristos. Ne spunem în gândul nostru că am fi fost şi noi în stare să ne comportăm la fel, dar peste doar câteva momente, când revenim la realitate, parcă nici n-am auzit despre aceşti eroi ai Bisericii, rămânem insensibili la poruncile lui Dumnezeu pe care mucenicii le-au păzit cu mare grijă. Cu mintea la această tristă realitate, mă gândesc la mucenicia din zilele noastre, la răspunsurile pe care le dăm şi la felul în care mărturisim sau nu pe Hristos.

Astăzi, suntem asaltaţi de multe griji care ne umplu timpul şi viaţa şi ne fac să uităm de chemarea noastră de a fi cu Dumnezeu, punem accentul pe lucruri secundare şi evităm să fim ceea ce trebuie să fim, amânând asumarea unui mod de viaţă demn asemenea mucenicilor. Nu ni se cere să facem lucruri extraordinare, ci să urmăm "Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14,6) şi să imităm sau, mai bine spus, să ne împropriem faptele sfinţilor, mergând pe drumul către Biserică, bătătorit de secole de atâţia ostenitori şi iubitori de Dumnezeu.

Acest lucru îl putem face fără mari eforturi dacă Îl iubim pe Dumnezeu, pentru că cine iubeşte pe Dumnezeu "păzeşte poruncile Lui". Dacă la prima vedere ne sperie gândul că este greu, atunci când vedem în mod practic ce trebuie să facem, lucrurile se simplifică. Ştim ce trebuie să facă cei în vârstă (bunicii şi bunicile), pe care şi numele îi arată că trebuie să fie exemple demne pentru copii şi nepoţi, trebuie să încurajeze lucruri bune şi amintiri frumoase, iar nu să semene ură, invidie, vrajbă, necredinţă etc. între cei apropiaţi, ci să fie prezenţi în Biserică, unde vor fi îndrumaţi cum să trăiască pentru a fi urmaşi ai sfinţilor.

Ce trebuie să facă familiile nou-întemeiate sau cele cu mulţi copii?

Aceştia trebuie să nu se sperie de greutăţile vieţii sau să abandoneze virtuţile pe care le-au cultivat, osteneala depusă până la vârsta maturităţii, ci să caute să se apropie mai mult de Dumnezeu, ştiind cuvântul Scripturii: "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate vi se vor da vouă". Numai suportând micile neajunsuri cu nădejde şi săvârşind faptele credinţei se pot angaja în cucerirea marilor virtuţi, promise de Mântuitorul în Predica de pe Munte. Acestea sunt amintite la fiecare Sfântă Liturghie ca o încurajare perpetuă a celor care, în greutăţile prin care trec, tind să deznădăjduiască alegând să facă compromisuri în loc să-şi călească sufletul prin diverse încercări.

Tinerii sunt îndemnaţi de Sfântul Vasile cel Mare să fie ca albinele, să culeagă doar nectarul din flori prin lecturi frumoase şi prin ascultare de părinţi, de profesori şi, mai ales, de duhovnic. Dacă vor îndeplini cu deplină conştiinţă aceste datorii ale lor la vârsta cea mai fragedă, vor culege roadele ostenelilor la maturitate, având bătrâneţi liniştite şi bucuria împlinirilor. Din păcate, unii dintre tinerii noştri trăiesc departe de Dumnezeu şi de Biserică, nu au duhovnic şi sfătuitori buni, ajungând victime ale propriilor vicii şi patimi, fiind dezamăgiţi de viaţa pe care o duc şi de ceea ce le oferă ea.

Dumnezeu nu ne cere să trăim în pustiu sau în alte locuri retrase pentru a nu comunica cu semenii noştri, ci ne cere să ne facem tuturor toate pentru Hristos, ne îndeamnă "să iubim pe Domnul din toată inima, iar pe semenii noştri ca pe noi înşine". Dacă sfinţii mucenici au plătit cu viaţa lor pentru dreapta credinţă, şi noi - tineri şi vârstnici - trebuie să fim mărturisitori şi împlinitori ai Adevărului, iar nu ai minciunii, lăcomiei şi patimilor ce ne înrobesc.

Asumarea unei vieţi creştine autentice, în zilele noastre, ne poate face părtaşi bucuriei pe care au trăit-o mucenicii. Ei n-au jertfit zeilor - nici noi să nu slujim poftelor lumii acesteia. Ei au mărturisit pe Hristos prin sânge - noi să-L mărturisim prin viaţă cumpătată, credinţă dreaptă, ascultare faţă de duhovnic şi apropiere de casa lui Dumnezeu - Biserica, avându-L pe Mântuitorul cu noi în toate zilele vieţii. Numai aşa putem să ne asumăm mucenicia, prin purtarea cu demnitate a Crucii urcând dealul Golgotei şi călcând poftele şi propria voie pentru a face voia lui Dumnezeu.

*

Pentru rubricile "Răspunsuri duhovniceşti" şi "Sfaturi practice în Biserică", aşteptăm întrebările dumneavoastră la adresa redacţiei din Bucureşti şi la george.aniculoaie@gmail.com