Răspunsuri duhovniceşti: „Nepământenii“ pământului românesc

Părinte Constantin Naclad, în apropierea Duminicii Sfinţilor Români ne punem întrebarea: cum putem deveni şi noi sfinţi?

Duminica Tuturor Sfinţilor Români urmează în mod firesc Duminicii Tuturor Sfinţilor, în care s-a citit în biserici o Evanghelie foarte gravă, cu un ton adulativ, care are un sfârşit optimist, deoarece este Evanghelia în care se vorbeşte despre alegerea între a fi sfânt sau nepământesc şi a fi om lumesc - pentru că "sfânt" în limba greacă înseamnă "nepământesc" (agios). Pentru a înţelege acest lucru trebuie mai întâi o anumită perspectivă duhovnicească, care porneşte dintr-o viaţă trăită în Duhul Sfânt. O viaţă care este trăită după normele acestei lumi exclude din start ideea de sacrificiu şi de alegere pe care o face Mântuitorul Iisus Hristos atunci când vorbeşte despre cei care trebuie şi care vor să aleagă calea Împărăţiei lui Dumnezeu şi în acest fel să devină sfinţi. Asumarea crucii şi urmarea lui Hristos în acest drum oferit de El reprezintă altceva decât drumul lumii. Această Evanghelie face distincţie clară şi fără echivoc între cele două căi.

Or, sfinţii sunt exemplul sau modelul cel mai concret legat de această alegere, modelul care duminica trecută a fost oferit Bisericii întregi. Pentru că toţi sfinţii începând de la crearea şi până la sfârşitul acestei lumi sunt oameni în care locuieşte Duhul Sfânt. Au făcut această alegere devenind îngeri în trup.

De ce sfinţii români sunt mai aproape de noi?

Deoarece ei se transferă din acest plan al sfinţeniei şi al desăvârşirii în planul nostru local, în ţara în care trăim. Îi avem mai aproape, îi cunoaştem şi astfel pot fi modele pentru cei care aleg această cale. În ultimă instanţă este vorba de o alegere pe care suntem liberi să o facem, fiind îndemnaţi şi de Mântuitorul Iisus Hristos. Avem libertatea în viaţă de a alege ceea ce dorim, dar Mântuitorul vorbeşte de o cedare a libertăţii în mâna şi în voia lui Dumnezeu. A fi robul lui Dumnezeu înseamnă a te lăsa robit de Dumnezeu, pentru a fi liber cu adevărat. Pentru că singura libertate o găseşti în Hristos şi în Împărăţia Lui. Or, acest fel de libertate este ceea ce am experimentat în trup. Sfinţii români sunt cei care au trăit în acelaşi context cu noi, unii au fost chiar aproape contemporani cu noi, deoarece au trăit în veacurile din urmă, au avut aceleaşi provocări, aceleaşi nevoi, dar au ştiut să facă această alegere şi să depăşească condiţia lor umană pentru a deveni nepământeşti, pentru a deveni sfinţi. De aceea sfinţenia este un deziderat pentru fiecare creştin. Hristos ne cheamă pe toţi la sfinţenie. Această chemare o înţelegem altfel atunci când trece prin filtrul unor oameni ca şi noi, care au avut aceleaşi ispite, care au avut aceleaşi încercări în viaţă dar le-au depăşit, învăţând de la ei cum să devenim şi noi sfinţi.