„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Răspunsuri duhovniceşti: Nevoia de concret
Părinte, nevoia lui Toma de a verifica prin simţuri Învierea Domnului, nevoia de a pune mâna în rănile Mântuitorului, în cele din urmă - nevoia de concret... e o înşelare lumească?
În cazul de faţă, "nevoia de concret" este o falsă nevoie pe care o simte omul… de a verifica prin simţuri ceea ce este Dumnezeu şi dacă El există, sau de a descoperi pe cale raţională prezenţa şi existenţa Lui Dumnezeu în viaţa de toate zilele. Pot să spun că aceasta este o caracteristică a omului lipsit de smerenie, a omului mândru şi pretins raţional. Omul smerit şi plin de credinţă mai întâi cu ochii sufletului şi apoi cu mintea şi cu inima Îl vede şi-L simte pe Dumnezeu în viaţa sa. Smerenia şi credinţa îl înalţă la această vedere şi nu-i mai trebuie o altă dovadă. Pentru el nevoia de concret este satisfăcută şi nu-i este necesar să-L "pipăie pe Dumnezeu" aşa cum i s-a întâmplat Sfântului Apostol Toma în momentul când a fost invitat de Mântuitorului să pună degetul în semnul cuielor şi să pipăie coasta ce i-a fost străpunsă. Toma nu a mai pipăit coasta Mântuitorului ca să se învedereze adevărul Învierii, pentru că nu a mai fost nevoie. Glasul şi prezenţa Mântuitorului, l-au încredinţat pe Toma de adevăr. A văzut cu ochii minţii Adevărul. Omul nu poate să verifice totul prin raţiune, mai cu seamă în cele legate de Dumnezeu. Această neputinţă se datorează limitelor în care a fost aşezat, limite ce-l mărginesc pe om: mental, fizic, în timp şi spaţiu. Şi totuşi, această neputinţă este una aparentă, pentru că omul mai are dimensiunea spirituală marcată de credinţă. Prin credinţă se revarsă în om cunoaşterea de Dumnezeu, astfel omul ajunge să-L vadă şi să-L cunoască pe Dumnezeu. Tind să cred că Toma nu a cerut să pună degetul în semnul cuielor pentru că nu credea în vorbele celorlalţi Apostoli care i-au spus că L-au văzut pe Domnul Înviat, sau că ar fi fost un necredincios, ci mai degrabă din dorinţa de a-L atinge fizic pe Învăţătorul, de a-şi potoli dorul de Dumnezeu şi de a se bucura de prezenţa lui reală şi fizică cum o făcuseră şi ceilalţi Apostoli.