Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: Nevoia de concret

Răspunsuri duhovniceşti: Nevoia de concret

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Marius Ianuș - 03 Mai 2011

Părinte, nevoia lui Toma de a verifica prin simţuri Învierea Domnului, nevoia de a pune mâna în rănile Mântuitorului, în cele din urmă - nevoia de concret... e o înşelare lumească?

În cazul de faţă, "nevoia de concret" este o falsă nevoie pe care o simte omul… de a verifica prin simţuri ceea ce este Dumnezeu şi dacă El există, sau de a descoperi pe cale raţională prezenţa şi existenţa Lui Dumnezeu în viaţa de toate zilele. Pot să spun că aceasta este o caracteristică a omului lipsit de smerenie, a omului mândru şi pretins raţional. Omul smerit şi plin de credinţă mai întâi cu ochii sufletului şi apoi cu mintea şi cu inima Îl vede şi-L simte pe Dumnezeu în viaţa sa. Smerenia şi credinţa îl înalţă la această vedere şi nu-i mai trebuie o altă dovadă. Pentru el nevoia de concret este satisfăcută şi nu-i este necesar să-L "pipăie pe Dumnezeu" aşa cum i s-a întâmplat Sfântului Apostol Toma în momentul când a fost invitat de Mântuitorului să pună degetul în semnul cuielor şi să pipăie coasta ce i-a fost străpunsă. Toma nu a mai pipăit coasta Mântuitorului ca să se învedereze adevărul Învierii, pentru că nu a mai fost nevoie. Glasul şi prezenţa Mântuitorului, l-au încredinţat pe Toma de adevăr. A văzut cu ochii minţii Adevărul.

Omul nu poate să verifice totul prin raţiune, mai cu seamă în cele legate de Dumnezeu. Această neputinţă se datorează limitelor în care a fost aşezat, limite ce-l mărginesc pe om: mental, fizic, în timp şi spaţiu. Şi totuşi, această neputinţă este una aparentă, pentru că omul mai are dimensiunea spirituală marcată de credinţă. Prin credinţă se revarsă în om cunoaşterea de Dumnezeu, astfel omul ajunge să-L vadă şi să-L cunoască pe Dumnezeu. Tind să cred că Toma nu a cerut să pună degetul în semnul cuielor pentru că nu credea în vorbele celorlalţi Apostoli care i-au spus că L-au văzut pe Domnul Înviat, sau că ar fi fost un necredincios, ci mai degrabă din dorinţa de a-L atinge fizic pe Învăţătorul, de a-şi potoli dorul de Dumnezeu şi de a se bucura de prezenţa lui reală şi fizică cum o făcuseră şi ceilalţi Apostoli.