Răspunsuri duhovniceşti: Nu primeşte haina monahală cel care dispreţuieşte căsătoria

În momentele mai grele ale vieţii ni se întâmplă să spunem plini de regret: "Mai bine mă călugăream!". De ce? Este lipsită de griji viaţa monahală?

În general, asemenea declaraţii indică o mare decepţie sau/şi o imaturitate duhovnicească. În ambele cazuri, călugăria nu este o soluţie. Atât căsătoria, cât şi călugăria sunt căi binecuvântate spre mântuire, spre viaţa veşnică. Cine compară în aceşti termeni căsătoria cu monahismul nu are niciun folos duhovnicesc. Potrivit sfintelor canoane, nu este primit în viaţa monahală cel care urăşte sau dispreţuieşte căsătoria. Fiecare credincios trebuie să-şi găsească calea cea mai potrivită structurii sale sufleteşti, să o ceară în rugăciune, în sfătuire cu duhovnicul, în practicarea virtuţilor, şi să o urmeze apoi cu credinţa că este calea insuflată de Duhul Sfânt, dăruită de Dumnezeu, pentru a intra în Împărăţia cerurilor. Pretutindeni există obstacole, dar Duhul Sfânt este acolo unde omul Îl caută, căci El este "pretutindeni prezent".

Viaţa monahală este diferită. A judeca dacă este mai grea sau uşoară este un mod simplist de a vedea lucrurile. Pentru unii din afara Bisericii poate părea uneori umilitoare, plină de fanatism, alteori lipsită de griji, de responsabilităţi. Viaţa monahului este de fapt lăuntrică, presupune ascultare, jertfă, smerenie, asceză, luptă împotriva patimilor, lupta cu sinele, multă rugăciune, pocăinţă, dobândirea virtuţilor etc. Nu toţi pot fi călugări, este vorba în primul rând de vocaţie (Matei 19, 11). Pe de altă parte, şi viaţa de familie cunoaşte foarte multe jertfe. În general, familia a cunoscut de-a lungul istoriei o criză permanentă, încă de la Adam şi Eva. Totuşi, în pofida multor păcate sau primejdii, familia a rămas în istorie instituţia cea mai stabilă. Vedem că pentru a fi Om adevărat, Dumnezeu-Fiul S-a născut într-o familie. În plus, binecuvântarea familiei de către Domnul nostru Iisus Hristos la nunta de la Cana, când a transformat apa în vin, arată cât de importană este familia pentru Biserică, şi pentru societate, de altfel. Într-un anumit fel, şi viaţa de mănăstire este o viaţă de familie, în care comuniunea membrilor ajută la progresul ei spiritual şi material.