Răspunsuri duhovniceşti: Orbul care L-a văzut pe Dumnezeu

Preacuvioase părinte arhimandrit Policarp Chiţulescu, mâine este Duminica Vindecării orbului din naştere. Ce înţelesuri duhovniceşti desprindem din această minune săvârşită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos?

Învierea lui Hristos constituie adevărul de temelie al creştinismului. Ea dă sens vieţii omeneşti şi speranţa vieţii veşnice. Din acest motiv, după sărbătoarea Învierii lui Hristos, observăm că în fiecare duminică este aşezată câte o minune prin care Hristos înviază… viii. Da, nu greşim dacă spunem că puterea lui Dumnezeu stă tocmai în a învia viii. Un om despărţit de Dumnezeu este cel indiferent care trăieşte în răutate, de aceea, de fiecare dată când a făcut o tămăduire a trupului, Mântuitorul Hristos a vindecat întâi sufletul, prin credinţa în El şi prin iertarea păcatelor, care echivalau cu moartea. Aşa a fost cu slăbănogul de la Vitezda, aşa a curăţit sufletul samarinencei, pe care a adus-o pe calea cea adevărată şi la fel, în vindecarea orbului, finalul culminează cu descoperirea lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.

Iar orbul ce a făcut?

I s-a închinat. Când vom înţelege odată, noi cei "civilizaţi" şi care ne bucurăm de roadele ştiinţei avansate că Hristos este Lumina lumii? Fără El nu putem trăi nici pe pământ şi nici dincolo.

Evanghelia care ne vorbeşte despre orbul din naştere ne arată că adevărata orbire este să nu-L vezi deloc pe Dumnezeu, cum au făcut fariseii cu acest orb; în loc să-L slăvească pe Dumnezeu şi să creadă în Fiul Lui care era printre ei, în loc să se bucure că s-a eliberat un om de o neputinţă groaznică, orbirea, ei căutau prilej de ceartă şi cum să-L ucidă pe Mântuitorul.

Tot în Evanghelia aceasta Mântuitorul spulberă ideea că urmaşii pot suferi de pe urma păcatelor făcute de înaintaşi. Dumnezeu are întotdeauna o judecată dreaptă, nimeni nu plăteşte pentru vina altuia, altfel cum ar fi Dumnezeu Iubire? Acest lucru este explicat foarte frumos de către Sfântul Chiril al Alexandriei în Comentariul său la Evanghelia după Ioan. Că oamenii sunt pedepsiţi pentru păcatele personale este adevărat, sau mai degrabă ar trebui spus că suferinţele şi focul veşnic sunt urmările alegerilor greşite şi a despărţirii omului, de bunăvoie, de Dumnezeu. După ce Mântuitorul a făcut tină şi a uns ochii orbului, l-a trimis să se spele, iar acesta, făcând aşa, s-a vindecat.

Ce simbolizează tina, acest amestec de apă şi lut?

Tina cu care au fost unşi ochii orbului înseamnă împărtăşirea de curăţia şi sfinţenia trupului lui Hristos. Or, acelaşi lucru se petrece şi acum, la spălarea omului prin apa Botezului - care îl dezrobeşte de diavol - precum şi la Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos din Euharistie, care înnoiesc şi refac puterile sufletului, unindu-ne cu El.

În finalul întâlnirii Mântuitorului cu acest orb, vedem că adevărata lumină pe care a văzut-o orbul a fost nu cea a soarelui, ci pe cea a Dumnezeirii Fiului. Mântuitorul

l-a întrebat: crezi tu în Fiul

Omului? Iar el a răspuns: cred Doamne, şi s-a închinat Lui. Iubirea milostivă a lui Hristos l-a pătruns pe orb, l-a făcut să înţeleagă şi să-L iubească şi el, de aceea I s-a închinat. Cine nu crede în Hristos, în comuniunea iubitoare cu El şi cu întreaga Sfântă Treime, se condamnă la o nefericită singurătate veşnică. Oare vom vedea şi noi iubirea lui Hristos în viaţa noastră ca să-L iubim şi noi sincer?