Răspunsuri duhovniceşti: „Participarea la viaţa lui Hristos se lucrează prin Sfintele Taine“

Preacucernice părinte Claudiu Porneală, cum putem regăsi adevăratul sens al libertăţii în Biserică?

A fi liber înseamnă pentru om a decide liber şi personal să fie în unire cu Hristos şi că această unire intimă cu Hristos se realizează în Duhul Sfânt. Mântuitorul Hristos le vorbeşte ucenicilor Săi despre botezul cu Duhul Sfânt când le vesteşte trimiterea Mângâietorului (Ioan 14, 17, 26; 15, 26; 16, 13-14), iar înainte de a se înălţa la ceruri, le aduce aminte încă o dată Sfinţilor Apostoli de acest botez: "că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duh Sfânt, nu mult după aceste zile" (Fapte 1, 5). Împlinirea tuturor acestor făgăduinţe este întemeierea Bisericii în ziua Cincizecimii, zi din care începe împărtăşirea Duhului Sfânt credincioşilor, mădulare ale Trupului lui Hristos, făcând din ei fii ai lui Dumnezeu şi "hristoşi" după har, adică unşi ai Domnului (I In. 2, 20, 27). Duhul Sfânt rămâne în Biserică, nedespărţit de ea, până la sfârşitul veacurilor (Mt. 28, 20) şi se sălăşluieşte în noi ca să facă vii trupurile noastre cele muritoare (Rom. 8, 9-11), aşa cum zice Sfântul Irineu de Lyon: "Unde este Biserica, acolo e şi Duhul Sfânt şi unde este Duhul Sfânt, acolo este Biserica şi tot harul".

Însă participarea noastră la viaţa lui Hristos, unirea cu Hristos, se lucrează prin Sfintele Taine şi în primul rând prin cele trei Taine ale iniţierii creştine, Botezul, Mirungerea şi Euharistia. Numai prin toate aceste trei Taine credinciosul este încorporat în Hristos şi integrat în Biserica Sa, este "născut din apă şi din Duh" (In. 3, 5), dobândeşte calitatea de creştin şi de membru al Bisericii, prin primirea deodată a acestor trei Taine, fără vreo distanţare sau disociere, şi are concentrat în sine tot drumul său în Hristos după primirea lor, însă nu se poate socoti ajuns la desăvârşire, fiindcă trebuie să aducă şi el o contribuţie personală prin folosirea puterii date de Hristos în aceste Sfinte Taine.

Prin Tainele iniţierii creştinul intră în adevărata libertate. Poate fi vorba despre o libertate liturgică?

Cu siguranţă. Ştim că după primirea Tainelor de iniţiere, la 40 de zile după naştere are loc ritul înbisericirii pruncului (care în practica liturgică a Bisericii are loc imediat după ritualul de iniţiere). Din acest moment copilul este încredinţat părintelui spiritual sau naşului de botez şi părinţilor trupeşti care vor trebui să-l aducă la Biserică în mod regulat pentru primirea Sfintei Împărtăşanii până la vârsta de şapte ani, iar după această vârstă, responsabilitatea spirituală a naşului de la Botez faţă de pruncul nou botezat este de o deosebită importanţă pentru creşterea sa duhovnicească. De aceea naşul trebuie să cunoască bine învăţătura de credinţă ortodoxă, fiind cercetat de către preot din acest punct de vedere, pentru a putea fi exemplu de viaţă creştină şi garant al mântuirii celui pe care l-a ţinut în braţe la primirea Tainei Botezului, alături de părinţii săi.

Prima treaptă a educaţiei pentru noul membru al Bisericii lui Hristos este constituită de familie, până la vârsta de şapte ani (expresia din popor "cei şapte ani de acasă" are o deosebită importanţă) şi de sfatul părintelui spiritual (naşul), urmând ca educaţia să fie completată până la vârsta majoratului de şcoală şi de Biserică. Este important de afirmat că spiritualitatea părintelui duhovnic are un mare rol în desăvârşirea fenomenului educaţiei cu toate implicaţiile lui a oricărui creştin, căci chiar dacă după Botez pruncul este fără de păcat (sau persoana matură primeşte iertarea atât a păcatului strămoşesc, dar şi a celorlalte păcate săvârşite până la Botez), din cauza afectelor sau a înclinaţiei spre păcat şi a existenţei lucrării diavolului în lume, "care caută ca un leu răcnind pe cine să înghită" (I Pt. 5, 8); fiind înzestrat cu voinţă liberă, creştinului i se întâmplă să cadă în mreaja păcatului.