Răspunsuri duhovniceşti: Patimile îşi au rădăcina în gândurile nestăpânite

Părinte, cum se poate feri omul de gândurile rele, urâte, necurate?

Omul se poate feri de aceste gânduri numai în măsura în care are o înţelegere, o concepţie, o viziune despre viaţă, inspirată din Evanghelie şi din ceea ce are mai valoros spiritualitatea ortodoxă. Dezinteresul faţă de tradiţia ortodoxă, faţă de comorile Bisericii noastre aruncă oamenii în foarte multe chinuri, în deznădejde. Dar Părinţii Bisericii au trecut prin focul luptei spirituale, prin focul duhovnicesc, au învăţat lucruri importante şi acestea ne-au fost predate nouă ca metode de a ne călăuzi spre cele sfinte, spre viaţa duhovnicească, spre Împărăţia lui Dumnezeu. Foarte puţini, însă, iau aminte la aceste realităţi.

Mântuitorul Iisus Hristos ne învăţase în Evanghelie că "din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri mincinoase, hule, acestea sunt care spurcă pe om" (Matei 15, 19). Iată, aşadar, rădăcina conduitei, rădăcina păcatelor noastre este de natură mentală. Totul pleacă de la minte, de la modul cum gestionăm aceste gânduri. Toate faptele şi acţiunile noastre au un început care pleacă de la gând. Dacă gândurile noastre sunt bune şi cultivate, sunt sădite în viaţa noastră, atunci viaţa noastră este în conformitate cu ceea ce doreşte Domnul. Dacă, dimpotrivă, în noi sunt sădite multe gânduri rele, colcăie sufletul nostru de apucături nepotrivite, toate acestea ne duc pe o cărare greşită.

Patimile grele pleacă de la păcate, iar păcatele pleacă de la gânduri. În consecinţă, toate patimile noastre au un fundament care pleacă de la gânduri. Un mare filocalic, avva Evagrie Ponticul, alcătuise o listă a principalelor gânduri păcătoase care mutilează chipul nostru, şi această listă de 8 păcate capitale sau gânduri ale răutăţii cum le numea el a făcut carieră în Răsăritul ortodox. Foarte mulţi părinţi duhovniceşti, sfinţi ai Bisericii, au vorbit despre aceste gânduri; acestea sunt lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de arginţi, înstristarea, mânia, plictiseala, slava deşartă şi mândria. Din acestea se desfac ca într-un evantai alte multe gânduri păcătoase care fac adesea obiectul cugetării noastre şi care ne întinează.

Când mergem la spovedit, nu spovedim doar ceea ce am întreprins, faptele noastre, ci o spovedanie profundă şi încărcată de pocăinţă este cea care merge până la nivelul gândului, pentru că la acest nivel noi avem viaţa otrăvită şi relaţiile cu ceilalţi. Poate că celuilalt nu îi spunem un cuvânt rău, sau nu îi dăm o palmă, sau nu îl ucidem, dar în mintea noastră îi purtăm un gând rău, îl pizmuim, adică îl invidiem sau îi dorim răul, sau ne bucurăm de răul lui, sau nu-i dorim binele, sau îl judecăm, sau poftim la bunuri, sau avem gânduri de desfrânare. Ne-a şi spus Mântuitorul că "că cel care numai a privit la femeie şi a poftit-o, a păcătuit deja în inima lui". La nivel de gând se produce o ruptură între noi şi Dumnezeu. Aşadar, aceste gânduri trebuie mărturisite înaintea preotului, ca înaintea lui Dumnezeu să ne pară rău de aceste gânduri.