Răspunsuri duhovniceşti: „Pelerinajele arată râvna credinţei“

Venerarea adusă moaştelor se face prin sărutarea lor, prin închinăciuni sau metanii în faţa lor, prin aprinderea de lumânări, candele şi tămâie în cinstea lor. Credincioşii se roagă, în picioare sau în genunchi, rostind rugăciuni adresate sfântului respectiv. De asemenea, cinstim sfintele moaşte participând la procesiuni şi pelerinaje.

Un interviu cu arhim. Chiril Lovin de la Mănăstirea Antim din Bucureşti.

Preacuvioase părinte, de ce să participăm la pelerinajele închinate sfinţilor?

Pelerinajele cer o osteneală considerabilă: timp, răbdare, tărie trupească şi sufletească, râvnă pentru cele sfinte şi spirit de sacrificiu. Pelerinajul presupune uneori statul în picioare ore în şir la rând şi îndurarea intemperiilor. Cu toate acestea, el aduce o mare bucurie sufletească şi umple de încredere şi nădejde pe închinători.

Pelerinajul este un simbol al vieţii creştinului, din momentul în care se hotărăşte să împlinească în mod conştient voia lui Dumnezeu şi până la ţinta călătoriei sale pământeşti: întâlnirea cu Hristos şi cu Sfinţii în Împărăţia cea de sus. Ca şi în viaţa creştinului, nevoinţa se face cu ajutor divin, cerut prin rugăciune, nu doar cu nădejdea în forţele proprii. Ea e presărată cu ispite de la cel viclean, care la început ne insuflă neîncredere, iar la sfârşit ne ispiteşte cu gândul mândriei, ca să uităm că fapta cea bună s-a săvârşit cu ajutorul lui Dumnezeu, Căruia trebuie să-I mulţumim.

Care este semnificaţia jertfei celor care stau la rând? De ce să pierdem acum atâta ore, când am putea veni altă dată?

Jertfa celor ce stau la rând spre a se închina sfintelor moaşte este bine-primită de Dumnezeu, dacă este însoţită de rugăciune, smerenie, răbdare şi duh de pace. Credincioşii vin în număr mare mai ales de ziua sfântului care are moaşte. Sfinţii Părinţi ai Bisericii învaţă că la sărbători primim un har bogat, îmbelşugat, datorat atât binecuvântării sfântului prăznuit, cât şi puterii deosebite a rugăciunii făcute de mai mulţi credincioşi. Rugăciunea unui număr atât de mare de pelerini este mult mai primită de Dumnezeu decât rugăciunile particulare, care au şi ele valoarea lor, dar nu pot înlocui puterea rugăciunii unei comunităţi. Nu este vorba de o manifestare individuală a credinţei, ci de mărturia credinţei unui popor. Credem că marile pelerinaje dau mărturie despre râvna credinţei noastre, dar şi înduioşează şi îmblânzesc "mânia lui Dumnezeu, cea cu dreptate pornită asupra noastră" adeseori. Pe de altă parte, creştinii ortodocşi vin de ziua sfântului în mod special spre a-şi manifesta cinstirea, respectul şi recunoştinţa faţă de sfânt, pe care îl consideră un apropiat şi un membru al familiei duhovniceşti, care este Biserica. De aceea, ca unui membru al familiei ei vin să-i facă "urări" de ziua lui. Este rodul evlaviei şi al dragostei faţă de sfinţi.

Care este maniera în care trebuie să aşteptăm închinarea la sfintele moaşte?

Cunoscând scopul duhovnicesc pentru care au venit, precum şi eventualele ispite amintite mai înainte, credincioşii trebuie să aştepte cu răbdare închinarea la sfintele moaşte, în pace şi linişte, spre a se ruga ei înşişi, dar şi cei din jur. Se cuvine să se ferească de mânie şi cârtire, care aduc pagubă sufletească. De asemenea, ei sunt chemaţi să se roage stăruitor.

Cum trebuie să fie rugăciunea în orele de aşteptare? Ce să le cerem lui Dumnezeu şi sfinţilor ale căror moaşte le cinstim?

Pelerinii citesc de obicei acatistul sau paraclisul sfântului, dar şi viaţa sa, spre o mai bună cunoaştere şi apropiere sufletească. De asemenea, ştiind că în faţa sfintelor moaşte vor zăbovi puţin, ca să dea loc şi celorlalţi să se închine, pelerinii trebuie să se roage, înainte de a ajunge la raclă, pentru ei, pentru cei dragi ai lor şi pentru împlinirea bunelor dorinţe, neuitând să ceară mai întâi darurile duhovniceşti - mântuire şi iertare de păcate, apoi pe cele trupeşti - sănătate, înţelegere, spor şi ajutor.

Cum putem să păstrăm liniştea interioară înconjuraţi de atâţia oameni?

Fiind înconjuraţi de mulţi oameni, ne putem păstra pacea sufletească prin dragoste de semeni şi prin rugăciune. Trebuie să vedem în ceilalţi chipul lui Dumnezeu, cu atât mai mult cu cât este vorba de oameni cu aceeaşi credinţă, veniţi cu acelaşi scop. Trebuie să "purtăm sarcinile unii altora, că aşa vom împlini legea lui Hristos" (Gal. 6, 2). Nu toţi au aceeaşi măsură duhovnicească, dar prezenţa lor la pelerinaj arată credinţa şi buna lor intenţie. De aceea, se cuvine să ne rugăm şi pentru credincioşii din jurul nostru, ca şi pentru ţara noastră şi pentru lumea întreagă, şi atunci rugăciunea noastră va fi atotcuprinzătoare şi ne va învăţa chipul dragostei lui Hristos pentru noi toţi, Care ne-a iubit "pe când noi eram încă păcătoşi" (Rom. 5, 8). În afara grijii spirituale pentru ceilalţi, ar trebui amintită şi atenţia pe care pelerinii mai puternici trupeşte sunt chemaţi să o dea celor bolnavi sau suferinzi: să-i ajute la nevoie sau să semnaleze echipelor de prim ajutor pe cei care au nevoie de asistenţă medicală. Milostenia trupească trebuie deci împletită cu cea duhovnicească. Astfel, cu dragoste de semeni, rugăciune, cu răbdare şi smerenie ne putem păstra pacea interioară şi vom avea mult folos, simţind cu adevărat că "Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru" (Lc. 17, 21).

După atâta timp de aşteptare, întâlnirea este foarte scurtă. Ce putem face ca să păstrăm cât mai mult în inimă acele puţine secunde pe care le petrecem în preajma sfintelor moaşte?

Prin Duhul Sfânt, sfinţii primesc de pretutindeni rugăciunile noastre. Astfel, trebuie să aducem din timp cererile noastre sfântului, câtă vreme stăm la rând. Momentul când ajungem la raclă este un moment de cinstire şi mulţumire, însoţite de închinare şi de sărutarea sfintelor moaşte. Să stăm atunci ca înaintea lui Dumnezeu şi a sfântului, cu evlavie şi nădejde, şi să rostim o scurtă rugăciune de laudă şi mulţumire.

Cum trebuie să fie despărţirea de sfintele moaşte şi de credincioşii cu care am stat la rând?

După ce am sărutat sfintele moaşte ne închinăm şi ne retragem, făcând loc celorlalţi pelerini. Nu este cuviincios să atingem de sfânta raclă batiste sau lenjerie, nici buletine, carduri sau fotografii, aceste obiceiuri semănând mai degrabă cu unele practici străine Ortodoxiei. Mai bine să ducem celor dragi iconiţe, cruciuliţe sau metaniere sfinţite. De obicei luăm sau primim ca amintire o iconiţă, un fir de busuioc sau o floare, ori vată şi untdelemn sfinţite la racla sfântului. Din acestea vom da celor din familie sau altor credincioşi, ori le vom purta la noi ca binecuvântare sau le vom ţine în loc curat acasă, la sfintele icoane.

De multe ori, cu prilejul pelerinajelor se înfiripă prietenii duhovniceşti, pe care trebuie să le cultivăm spre edificarea spirituală reciprocă.