Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: Pierdem în viaţă ani şi la moarte cerşim o clipă

Răspunsuri duhovniceşti: Pierdem în viaţă ani şi la moarte cerşim o clipă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Nicoleta Olaru - 12 Oct, 2011

Părinte, ce ne impiedică să ajungem la iubirea celor care ne fac rău?

Părinţii Bisericii spun că iubirea de sine se camuflează în om într-o mie de forme şi atitudini precum: egoismul, făţărnicia, pofta de dominare, invidia, perfidia, disimularea, dedublarea, falsitatea, concurenţa surdă, slava deşartă, care ascunde tot gunoiul lăuntric, sunt tot atâtea răni sufleteşti care caută în primul rând pe ale sale. Oare criza actuală nu pleacă de la aceeaşi realitate a falsului ego? Se poate vedea cum separarea de natură, dependenţa de tehnologie, interesul imediat, cultura banului şi a morţii hrăneşte vanitatea ce naşte segregarea şi concurenţa, frica şi lăcomia, înşelătoria şi imoralitatea ce duce la boală şi la vrăjmăşia pornirilor trupului, vrăjmăşia cugetelor care ne alimentează războiul interior şi vrăjmaşia cu cei apropiaţi ai nostri, mulţi dintre ei fiind chiar duşmani închipuiţi. În cele din urmă, prăpastia de gând al celui ce se iubeşte pe sine va culmina cu dorinţa autodizolvantă de a fi mai puternic decât conştiinţa de sine. C.G. Jung observa de pe pozitia unui analist exersat faptul că "oamenii vor face orice lucru, oricât de absurd ar fi, ca să evite confruntarea cu propriul suflet".

Astăzi se doreşte în mod voit parcă implementarea unei culturi a ignoranţei, uitării, superficialităţii, învrăjbirii şi a urii. În limba rusă cuvântul "ură" (ненависть) este tradus şi ca "nevedere". Plăgile moderne ale lumii, remarcate de un sociolog al religiilor, sunt realităţi contradictorii ce trec pur şi simplu neobservate în dinamica surdă a vieţii: puterea se impune fără onoare, politica nu are principii, ştiinţa ignoră conştiinţa, educaţia nu modelează caractere, bogaţia se obţine fără muncă, libertatea sfidează morala, iar religia nu cere sacrificii, nici măcar acela de a-i iubi pe vrajmaşi. Cum vom reuşi să-i iubim pe vrăjmaşi? Izgonind cu răbdare, cu rugăciunea neîncetată, cu sinceră pocăinţă toate acele duhuri care-L izgonesc pe Hristos din noi înşine. Şi în acelaşi timp să iertăm! Să ne dezmărginim cu iertarea şi neţinerea de minte a răului pe care l-am suferit şi atunci harul lui Dumnezeu va înviora sufletul cu darul iubirii de vrăjmaşi şi în sfârşit vom avea pace. "Pacea Mea dau vouă" este promisiunea nemincinoasă a Mântuitorului, izbăvitorul şi vindecătorul de ură!

Cum le putem schimba atitutinea ostilă, atunci când rugăciunea noastră parcă nu dă roade?

Este de la sine înţeles faptul că ostilitatea nu poate fi invinsă decât cu o atitudine contrară, dar mult mai intensă. Marin Preda zicea că "ura nu poate fi învinsă prin simpla iubire, ci printr-o iubire mai puternică decât ura". Pentru a urî nu este necesar un efort peste măsură, întunericul îi este suficient celui ce urăşte! Dar pentru a învinge ura este necesară energia care vine din iubire şi rugăciune. Blândeţea, bunătatea, dragostea şi delicateţea trebuie să dubleze fondul pe care se clădeşte şi întreţine rugăciunea. Despre rugăciune se spune că ea reprezintă nervii sufletului. Or, în această situaţie, mai ales atunci când rugăciunea nu dă roade, trebuie să intensificăm rugăciunea, să sporim voiciunea omului nostru interior. Noi ne-am obişnuit ca toate să se desfăşoare în jurul nostru şi în interiorul nostru în ritmul vieţii agitate pe care o trăim. Iubirea de vrajmaşi nu este o chestiune de management, nu este doar o problemă ce trebuie tăiată din agenda zilnică.

Trăim într-o acută criză de timp, simţim că timpul se accelerează până când timp nu va mai fi. Viteza cu care se desfăşoară evenimentele din viaţa noastră deformează percepţia spirituală a realităţii exterioare şi interioare. Dorim ca şi în plan sufletesc, şi ce poate fi mai înalt ca acest plan, să transpunem aşteptările noastre cotidiene. Aici se duce un alt război, războiul nevăzut, şi acest război trebuie raportat la veşnicia sufletului, şi nu la timpul nostru măsurat pe cadrane sau pe ecranul telefonului mobil. Pierdem în viaţă ani şi la moarte cerşim o clipă..., spunea cândva Nicolae Iorga. Ne irosim viaţa în multe feluri şi în multe chipuri, dar atunci când trebuie să facem un lucru cu adevărat important, să ajutăm un suflet să se salveze, şi de care suntem răspunzători, pentru că nimeni nu cade singur şi nimeni nu cade doar pentru sine, atunci ni se pare că nu avem roade sau rod bogat. Poate că nici n-a sosit vremea roadelor! Posibilitatea ca noi înşine să ne aflăm pe o coordonată greşită, în relaţie cu cel pentru care ne rugăm, poate fi destul de mare. Ori nu avem rugăciune curată, ori nu am iertat mai întâi din toată inima pe cel cu care ne aflăm în conflict interior.

Este posibil ca o anumită stare de ostilitate să fie îngăduită chiar de Dumnezeu, pentru a ne cunoaşte cu adevărat propriile slăbiciuni ce nu pot ieşi la iveală decât atunci când ajungem la limita răbdării şi nădejdile noastre sunt îngenuncheate. De aceea trebuie să afirm că rugăciunea nu este doar momentul în care cerem ceva de la Dumnezeu, ci şi momentul evaluării faptelor noastre, de judecată a sinelui ce conduce la smerenie. Deci, ostilitatea celui pentru care mă rog mă poate ajuta să cresc şi să mă maturizez interior. Atitudinea în rugăciune şi în viaţa de zi cu zi este foarte importantă. Şi noi ştim că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă şi celor smeriţi le dă har, şi unde este harul acolo se află şi mila lui Dumnezeu şi iubirea de vrăjmaşi.