Răspunsuri duhovniceşti: „Pocăinţa este bucuria sufletului înaintea porţilor Raiului“

Preacucernice părinte Claudiu Porneală, teologii creştini amintesc adesea despre starea de metanoia, de smerenie, de frângere a inimii, necesară primirii Sfintei Împărtăşanii. Detaliaţi-ne acest aspect.

Unirea cu Hristos în Euharistie cere "metanoia", pentru că orice păcat săvârşit este un motiv de pocăinţă. "Metanoia" nu înseamnă numai un act obligatoriu, împlinit în cadrul Tainei Spovedaniei, ci înseamnă mai mult, transformarea comportamentului şi a atitudinii umane. "Păcatul se transformă în căinţă şi devine sete care doreşte comuniunea cu Hristos", afirmă Christos Yannaras vorbind despre dinamica pocăinţei. O viaţă de pocăinţă care conduce creştinul către scaunul spovedaniei este foarte importantă pentru a relua comuniunea cu Dumnezeu. Pocăinţa face posibil accesul total şi personal la experienţa adevărului şi a dragostei care este Hristos. Etica Bisericii evidenţiază adevărul care conduce la virtute, după Sfântul Maxim Mărturisitorul. În capitolul al X-lea din opera sa "Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit", Vladimir Lossky vorbeşte despre calea unirii cu Hristos şi evidenţiază trei etape, menţionate de Sfântul Isaac Sirul: pocăinţa, curăţia şi perfecţiunea. După Sfântul Isaac Sirul, "pocăinţa este bucuria sufletului înaintea porţilor Raiului".

Ce părere aveţi despre sintagma "eclesiologie terapeutică"?

Teologul ortodox Joannis Zizioulas vorbeşte despre două tipuri de eclesiologie: terapeutică şi euharistică. Această bipolaritate a eclesiologiei, după părerea sa este problema cea mai importantă a Bisericii Ortodoxe în perioada actuală. Sinteza fericită a celor două tipuri de eclesiologie o face Sfântul Maxim Mărturisitorul, care consideră necesară eclesiologia terapeutică, ca o transformare ascetică a lumii materiale şi spirituale în Hristos. Acest scop se găseşte în transformarea euharistică a întregii creaţii şi în comuniunea acesteia cu Dumnezeu, în liturghia Împărăţiei Cerurilor.

Chiar şi canonul euharistic dimpreună cu cele 12 rugăciuni sunt compuse de autori sfinţi şi constituie o pregătire spirituală necesară de împlinit în seara premergătoare primirii Sfintei Euharistii. Aceste rugăciuni au fost compuse de Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Simeon Metafrastul, Sfântul Ioan Damaschin şi Sfântul Simeon Noul Teolog şi sunt prescrise ca o epitimie sau canon ce trebuie împlinit, după dezlegarea dată de preotul duhovnic credinciosului la sfârşitul Tainei Spovedaniei.

În Euharistie, creştinul îl întâlneşte pe Hristos, călăuzit de lumina credinţei, simbolizată de lumânarea aprinsă ţinută în mâna dreaptă şi fără această lumânare creştinul ortodox nu se apropie de Sfânta Euharistie.