Răspunsuri duhovniceşti: Postul ca stare de nevoinţă pentru Dumnezeu

Părinte, suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului şi Biserica ne îndeamnă la o nevoinţă mai mare. Cât de mult se poate schimba creştinul prin nevoinţă în această perioadă?

Dacă omul îşi ia în serios starea de nevoinţă, simte că viaţa lui este altfel decât cu câteva zile înainte, când nu era angrenat într-un program duhovnicesc, va observa că şi încercările sunt diferite, chiar dacă lui i se pare că nu a făcut ceva deosebit, totuşi faptul că se angajează într-o lucrare duhovnicească îl schimbă atât pe el, cât şi cele din afară. În general, când omul îşi schimbă ceva în interiorul lui, a înţeles ceva mai mult, s-a nevoit mai mult, a conştientizat ceva ce era greşit în viaţa lui, s-a pocăit de lucrul respectiv. Când omul alege calea pocăinţei, vede că lucrurile care sunt în exteriorul, care aparent nu sunt sub stăpânirea lui, se schimbă, se rânduiesc altfel, pentru că pronia lui Dumnezeu este cea care îi rânduieşte toate spre folos. Şi astfel, fără să conştientizăm, Domnul Hristos poartă de grijă întregii Sale făpturi şi nouă, care avem curajul de a face o schimbare în viaţa noastră. Poate şi starea de post este o stare în care creştinul se angajează în a intra în "gândul lui Dumnezeu", în ceea ce Dumnezeu are în vedere cu el.

Cum să ţinem postul pentru a ne bucura duhovniceşte de sărbătoare?

Multe din problemele oamenilor, ale neamului, societăţii în care trăim apar pentru că oamenii nu mai au o viaţă de nevoinţă. Trec sărbătoarea fără să se pregătească cum se cuvine pentru această şi se ocupă mai mult de cele lumeşti, de "cele ale Martei" - care trebuie făcute, dar să nu aibă prioritate. Când omul are o viziune clară a ceea ce vrea de la viaţă, îşi ordonează lucrurile în vederea acestui scop. Sigur că omul este şi suflet, şi trup, însă trupul trebuie pus într-o bună rânduială pentru ca să poată sluji lucrării duhovniceşti. Postul porneşte de la nivelul mâncării, de la abţinerea de la anumite alimente de origine animală, pe care în mod liber le dăm la o parte, nu în sensul că ele ar fi rele, că azi au fost bune şi mâine nu mai sunt bune, ci în sensul că omul arată, prin această alegere, că viaţa lui depinde de Dumnezeu, şi nu de un aliment sau altul. Mai mult, că viaţa lui este întemeiată pe porunca Scripturii, care spune: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Mt. 4, 4). Aceste lucruri se discută cu duhovnicul, şi dacă omul urmează calea aceasta a nevoinţei, va observa că şi rugăciunea lui va fi alta.

Ce este mai important la rugăciune, cantitatea sau calitatea?

Omul nu trebuie să-şi pună nădejdea în nevoinţa lui. El nu trebuie să o cuantifice în mintea sa, bucurându-se că a împlinit anumite nevoinţe sau că nu a făcut rău nimănui, socotind prin aceasta că ar avea un anume avantaj. Spun acest lucru pentru că, dacă ţi le aduni tu, nu-l mai laşi pe Dumnezeu să ţi le socotească şi te faci propriul contabil şi judecător. Realitatea este că la începutul vieţii duhovniceşti omul tinde spre cantitate şi simte că face ceva. Aş întreba: Cât reuşeşti să împlineşti din ceea ce consideri tu că este bun ca şi cantitate şi să fie, practic, bine primit înaintea lui Dumnezeu? Unii doresc să facă eforturi minime şi să obţină satisfacţii maxime. Cât trebuie să fac pentru ca să fie bine, ca să fiu acoperit în faţa duhovnicului şi a lui Dumnezeu?

Sigur că Dumnezeu vine în ajutor, în întâmpinare, problema este ca omul să nu rămână cu starea de mulţumire, că ceea ce a făcut este destul şi să continue să fie într-o stare de permanentă nevoinţă, ca modalitate de aşteptare a Domnului Hristos.