Răspunsuri duhovniceşti: Postul creştin, „primăvară a sufletului“

Părinte, astăzi a început Postul Naşterii Domnului. De ce ar trebui ca orice credincios să postească? Care este rolul postului în viaţa noastră?

Sfântul Ioan Gură de Aur, socotind postul a fi "primăvară" a vieţii, descrie, într-una din Omiliile sale la Facere, astfel lucrarea binecuvântată a acestuia: "Postul este hrană sufletului; şi după cum hrana trupească îngraşă trupul, tot aşa şi postul face mai puternic sufletul, îl face mai uşor, îi dă aripi, îl face să stea la înălţime, să se gândească la cele de sus şi să se ridice mai presus de plăcerile şi dulceţile acestei vieţi. Şi după cum corăbiile uşoare străbat mai iute mările, iar dacă sunt încărcate peste măsură se scufundă, tot aşa şi postul face mai uşoară mintea şi o pregăteşte să străbată cu uşurinţă oceanul acestei vieţi; o face să se îndrăgostească de cer şi de cele din cer, să socotească o nimica pe cele din lumea aceasta şi să treacă pe lângă ele cu mai multă nepăsare decât pe lângă umbră şi vis". Lucrarea postului, socoteşte Sfântul Părinte, îl face pe om "înger".

Porunca postului este socotită a fi cea mai veche poruncă primită de om, încă din paradis, iar călcarea ei a condus la căderea lui în păcat, prin care a intrat în lume întregul cortegiu de suferinţe şi neputinţe, de încercări şi boli, toate acestea culminând în moarte.

Dacă prin călcarea acestei porunci omul a pierdut bunurile originare: nemurirea, comuniunea cu Dumnezeu, calea restabilirii fiinţei sale şi a redobândirii adevăratei filiaţii cu Părintele său Ceresc o constituie asceza, nevoinţa şi înfrânarea, prin care firea sa este restaurată în curăţia iniţială şi la spiritualitatea ei esenţială, patimile sunt biruite şi stinse, locul lor fiind luat de neamul cel fericit al virtuţilor creştine, care îl fac pe om tot mai asemănător lui Dumnezeu, conducându-l către unirea deplină cu El. Din astfel de considerente, dar arătând, în acelaşi timp, multă înţelegere faţă de slăbiciunile şi neputinţele firii omeneşti, Biserica Ortodoxă recomandă bunilor ei fii şi fiice respectarea postului.

Lumea în care trăim însă este o lume a cărei religie pare a fi plăcerea, iar dumnezeu - banul. O lume în care sunt căutate cu predilecţie plăcerile trupeşti, satisfacerea poftelor şi dorinţelor de natură concretă, fizică şi materială. O lume care, potrivit Sfinţilor Părinţi, este tot mai "ispititoare" şi mai "ademenitoare", căutând să-l cuprindă pe om, ca până la urmă să-l scufunde şi să-l piardă în plăcerile ei păcătoase. Şi, din nefericire, omul răspunde acestor ispite trăindu-şi viaţă aproape exclusiv în registrul trupului şi al plăcerilor sale. Tot mai puţini par a fi cei care se gândesc cu adevărat la elementul cel mai de preţ din alcătuirea lor - sufletul, şi caută să îi împlinească dorurile lui înalte, şi aceasta tocmai din motivul că lucrurile care produc bucurie sufletească solicită aspră nevoinţă trupească, după cum, în mod contrar, bucuriile trupului, ale simţurilor se obţin cu suferinţe şi dureri tainice ale trupului.

Cum poate să ajute postul pe aceşti oameni?

Postul este o mutare a preocupărilor dintre lumea exterioară, spre Împărăţia lăuntrică, de la trup spre suflet.

În perioada de post, omul are prilejul să stea mai mult de vorbă cu sine însuşi - prin meditaţie la scopul vieţii sale; şi cu Dumnezeu, prin rugăciune. Are prilejul, fără a surprima lucrarea şi nevoile trupului, să descopere plinătatea de viaţă a sufletului, pentru că postul nu înseamnă negare sau "suprimare" a trupului şi a trebuinţelor sale naturale, pe care Biserica Ortodoxă le socoteşte afecte nevinovate, ci înseamnă "sublimare", înduhovnicire, pentru ca la sfârşitul unei perioade de post, prin rugăciune stăruitoare şi fapte bune, creştinul să trăiască încă de aici şi din această viaţă taina materiei copleşite de har, a trupului deplin spiritualizat de lucrarea înaltă a sufletului, inclusiv prin practica înfrânării şi a postului trupesc şi sufletesc.

În acest fel, are prilejul să constate încă o dată cât de frumoase şi adevărate sunt cuvintele aceluiaşi dascăl al nevoinţei, care este Sfântul Ioan Gură de Aur, şi care numeşte postul a fi "temelia vieţii spirituale", "învăţătorul sau pedagogul nostru pe calea dobândirii mântuirii", "maică a tuturor bunătăţilor".