Răspunsuri duhovniceşti: Postul duhovnicesc din perioada pascală

Părinte, cum trebuie să ne comportăm în perioada pascală, cum să fie rugăciunea noastră, postul nostru?

Perioada pascală nu poate fi despărţită sau separată de Săptămâna Mare sau a Sfintelor Patimi. Alături de Săptămâna Luminată ocupă un loc deosebit de important în viaţa noastră. Iniţial, în cultul creştin ortodox, ele erau înţelese ca o perioadă şi un timp de lucrare împreună, dar fiecare cu specificul ei. Săptămâna Patimilor era săptămâna în care creştinul intra în starea duhovnicească de comemorare, apropiere şi trăire a Sfintelor Patimi ale Mântuitorului Hristos, pentru ca în noaptea de Paşti să se bucure de biruinţa vieţii asupra morţii, de biruinţa asupra păcatului şi asupra iadului. Începând din noaptea pascală intrăm practic într-o altă stare. În noaptea de Paşti ni se deschide Împărăţia Cerurilor şi împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos trăim anticipat, deja de aici de pe pământ, bucuria Învierii. De aceea, toată săptămâna ce urmează Duminicii Pascale este o săptămână a bucuriei, a luminii.

Modul în care petrecem noi Săptămâna Luminată nu se mai regăseşte în altă perioadă a anului. Petrecem împreună cu Mântuitorul Hristos în Biserică, pentru că Biserica simbolizează mormântul Domnului care a rămas gol, dar care se umple de lumină. Această lumină umple tot universul, cosmosul, pentru că Mântuitorul Hristos a coborât la iad şi a umplut şi iadul de lumină. În acest sens, în această perioadă trăim bucuria vieţii veşnice, când întunericul nu va mai putea cuprinde lumina absolut deloc.

Ce trebuie să facem în această perioadă?

Să participăm la slujbele de la biserică. Se cântă de nenumărate ori imnul Învierii, "Hristos a înviat", oamenii se salută cu bucurie "Hristos a înviat!" - "Adevărat a înviat!". Încetează şi postul, pentru că Mirele Hristos, pe care L-am aşteptat mai ales în Săptămâna Patimilor, este cu noi, este "bucurie mare". Când Mirele este cu noi, nu mai postim. Însă postim altfel, duhovniceşte, adică oprindu-ne de la păcate, postim petrecând în rugăciune şi în bucuria Învierii, postim făcând parte celor nevoiaşi, săraci şi năpăstuiţi din bucuria noastră. Din acest motiv creştinul devine mai milostiv, mai atent, mai plin de generozitate faţă de cel de lângă el şi mai ales devine mai atent în relaţia lui cu Dumnezeu, adică ştie că în perioada aceasta totul gravitează în jurul Mântuitorului Hristos care a înviat din morţi şi care ne împărtăşeşte pe toţi din bucuria şi lumina Învierii. În săptămâna aceasta, în Sfântul Munte, monahii se împărtăşesc în fiecare zi, pentru că după o perioadă de post şi de rugăciune ei trăiesc în mare bucurie. Trăiesc permanent în biserică, în cântări, în slujbe, trăiesc liturgic, şi mai ales trăiesc euharistic, adică mulţumind lui Dumnezeu pentru marele dar, Învierea, care este concretizat în împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos trecut prin moarte şi înviere, şi deci îndumnezeit, spiritualizat.