Răspunsuri duhovniceşti: Prin Botez intrăm în comuniune cu sfântul al cărui nume îl purtăm

Părinte, ce înseamnă Botezul în apă şi Duh? Care sunt efectele şi utilitatea Tainei Sfântului Botez?

Botezul în apă şi Duh este botezul practicat de Biserica noastră dreptmăritoare creştină, căci prin întreita cufundare în apă (materia), în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează se naşte la o nouă viaţă spirituală cu puterea Duhului Sfânt (Dumnezeu Sfinţitorul), devenind cetăţean al Împărăţiei cereşti. Mântuitorul, Iisus Hristos, arată că acest Botez în apă şi Duh este condiţia sine qua non pentru mântuirea oamenilor: "De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan 3, 5).

Botezul pruncilor constituie practica de veacuri a Bisericii, întemeiată pe Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Având credinţa că Taina Sfântului Botez este absolut necesară pentru mântuire, de la care nu pot fi excluşi micii copii. Primitorii Tainei Sfântului Botez sunt toţi cei nebotezaţi, de orice vârstă ar fi ei, toţi fiind întinaţi de păcatul strămoşesc. Chiar din timpul Sfinţilor Apostoli se săvârşea botezul copiilor: Lidia şi casa ei (Fapte 16, 15); temnicerul şi casa lui (Fapte 16, 33); Crispus şi casa lui (Fapte 18, 8).

În momentul în care se săvârşeşte Botezul, în fiinţa celui care se botează pătrunde harul, care produce mai multe efecte: curăţirea de păcatul strămoşesc, iar dacă cel care se botează e adult, îl curăţeşte şi de toate păcatele personale, săvârşite până la Botez, Botezul şterge şi vina şi pedeapsa pentru păcate, dar el nu nimiceşte şi urmările păcatului strămoşesc, cum sunt înclinarea spre rău, suferinţa; prin Botez ne naştem la o viaţă spiritală, ne îngropăm împreună cu Hristos ca să înviem împreună cu El la o nouă viaţă; cel renăscut prin Botez devine fiu al lui Dumnezeu şi membru al Trupului tainic al Domnului.

Biserica noastră învaţă şi a învăţat totdeauna că Botezul este necesar pentru mântuire. Ea se bazează pe Sfânta Scriptură, care prezintă păcatul originar ca pe o realitate ce se transmite în toţi oamenii şi care atrage după sine condamnarea. Şi cum de acest păcat ne putem elibera numai prin harul Botezului, urmează logic că pentru a scăpa de condamnare şi a dobândi mântuirea avem nevoie de Botez. Prin urmare, necesitatea Botezului e impusă de existenţa păcatului strămoşesc.

Care este rolul pe care şi-l asumă naşul la botez, semnificaţia lumânării de botez şi numele pe care îl primeşte pruncul?

Pentru că naşul îşi manifestă intenţia de a fi copilul botezat, el îl aduce la Botez şi mărturiseşte credinţa în locul lui şi tot el ia garanţia educaţiei religios-morale a finului, rolul naşului este acela de a se îngriji de viaţa spirituală a finului său, învăţându-l, la vremea cuvenită, adevărurile dreptei noastre credinţe spre a face din el un bun credincios, un mădular sănătos al Sfintei Biserici.

Lumânarea de botez semnifică luminarea sufletului celui botezat, care vine de la întuneric la lumină şi prin Botez se face fiu al luminii lui Hristos.

În legătură cu numele pe care îl primeşte pruncul, mărturisesc din experienţă proprie că sunt unii creştini, care din nepăsare sau din neştiinţă aleg pentru copiii lor nume necreştine. Este de înţeles că alegerea sau punerea numelui copiilor este o problemă de opţiune şi de libertate a părinţilor şi naşilor copilului, dar socotesc că acestea să fie luate din onomastica românească tradiţională specifică şi mai ales din calendarul creştin cu nume atât de frumoase, variate şi expresive. Căci "a aşeza un nume de botez străin, afirmă pr. prof. dr. Nicolae Necula în lucrarea sa "Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică" (volumul I), pe lângă un nume de familie tipic românesc, înseamnă şi lipsă de bun-gust, de cultură şi de maturitate".

În acest sens, este bine să conştientizăm că sfântul al cărui nume îl purtăm este pentru noi nu numai un patron şi un ocrotitor, ci şi un model de urmat spre a ajunge la asemănarea cu Creatorul nostru. În acelaşi timp, numele luate din calendarul bisericesc oferă posibilitatea serbării zilei onomastice a fiecăruia, care înseamnă comuniune sufletească cu familia şi cu cei dragi.