„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Răspunsuri duhovniceşti: Prin cântarea bisericească înţelegem teologia
Preacucernice părinte Zaharia Matei, care este rolul muzicii religioase în viaţa creştinului?
Muzica religioasă este aceea care îl apropie pe om de Dumnezeu, îl sensibilizează, îi purifică, am putea spune, sufletul, îi curăţeşte sensibilitatea şi, mai mult decât atât, nu este doar o formă de a atinge partea emotivă a sufletului uman, deşi are şi acest rost. Muzica bisericească, pe care noi o numim de obicei cântare bisericească, are rostul de a transmite şi face cunoscută omului şi creştinului ortodox îndeosebi învăţătura de credinţă şi de a-l determina să o predice chiar el mai departe. Un al treilea rol al muzicii este acela de a întări unitatea credincioşilor, această eclesie sau adunare bisericească, cum mai este numită. Trebuie să cunoaştem că în antichitatea păgână şi chiar la noi la daci şi la popoarele greceşti, legile erau trâmbiţate sau transmise prin cânt, aşa memorau mai uşor. Deci, iată, cântarea bisericească este o formă de a recepta învăţătura de credinţă. Şi cunoaştem că Sfântul Ioan Gură de Aur a transmis la Constantinopol tipul de cântare antifonică sau alternativă, adică se cânta în mai multe cete de cântăreţi. Această practică a venit să contracareze într-un fel fenomenul eretic al lui Arie, care într-o lucrare a sa, încerca să promoveze ereziile sale prin cântece păgâne. Astfel, Sfântul Ioan Hrisostom pentru a contracara fenomenul arian s-a folosit de cântarea în cete şi realizarea de procesiuni pe străzile Constantinopolului pentru a învăţa pe oameni dreapta credinţă. Rolul muzicii constă în înălţarea sufletească şi sensibilizarea omului, în apropierea lui de Dumnezeu, în enunţarea, fixarea învăţăturii de credinţă şi apărarea ei şi, nu în ultimul rând, în întărirea unităţii de dragoste şi credinţă a celor ce se adună în Biserică, adică a noastră, a tuturor. Dar nu trebuie să rămânem numai la cântarea care ne mişcă sufletul şi ne stârneşte lacrimi. Ci creştinul care simte lucrul acesta, trebuie să se căiască, să meargă mai departe prin post, rugăciune şi fapte bune pentru a se întări în Hristos. Omul trebuie să se înnoiască primind al doilea botez, al spovedaniei, şi să se împărtăşească pentru a împlini scopul cel mai înalt, acela al mântuirii sufletului.