Răspunsuri duhovniceşti: Provocările preotului în societatea secularizată

Părinte, care sunt principalele dificultăţi pe care le-aţi întâmpinat ca preot în societatea secularizată din Occident?

Nu vorbesc decât de contextul elveţian, şi din punct de vedere personal. Nu am întâlnit niciodată vreo dificultate. Din contră, m-am bucurat de respect şi consideraţie. Ca orice cetăţean, însă, trebuie să nu contravii, bineînţeles, normelor de convieţuire. În Elveţia nici nu-ţi dai imediat seama dacă te afli într-o societate secularizată aşa cum este înţeles acest termen la valoarea lui pe plaiurile mioritice. Bunăstarea decentă şi gradul ridicat de civilizaţie al elveţienilor, apărat şi prin respectarea legilor pe care ei înşişi le votează prin referendum aşa de des, nu sunt disociate de religia creştină bimilenară a acestor ţinuturi. Deşi practic se simte mai puţin în Elveţia duhul pietăţii noastre ortodoxe, Dumnezeu nu a fost scos aici, în mod ideologic, din peisajul cotidian. La Geneva şi prin împrejurimi, unde-mi desfăşor activitatea, putem remarca un alt fenomen, acela al desacralizării chiar în şi prin Biserică.

E vorba de Biserica Protestantă. Este rezultatul Reformei care a îndepărtat din Biserică cultul sfinţilor, al icoanelor, al Sfintelor Taine, adică întreaga lucrare a Sfântului Duh. Aşa încât noi putem resimţi, în context, mai curând desacralizarea decât secularizarea, deşi la un moment dat nu mai diferenţiezi una de alta. Mă întrebaţi de dificultăţi întâmpinate şi v-am răspuns că nici una. Aş adăuga pentru cei ce nu ştiu, ca o curiozitate, şi nu o dificultate a preotului: din vremea Reformei lui Calvin, între alte interdicţii la Geneva, a fost şi aceea a portului sutanei de către preoţii catolici în afara lăcaşului de cult, în oraş, aşadar, sau în alte spaţii publice. Acest lucru a făcut tradiţie, aşa încât astăzi nici noi ortodocşii, nu îmbrăcăm sutana în oraş, dar îmbrăcăm ţinuta preoţească la reuniunile interbisericeşti, protocolare şi de reprezentare.

Presupun că dacă mi s-ar fi pus piedici în vreun fel, atunci când am solicitat autorizaţia să pot lucra în domeniul public, ca preot ortodox, în altul decât cel bisericesc, în momentul în care Biserica noastră a încetat să mai plătească preoţii de peste hotare (prin anul 1988), autorităţile elveţiene ar fi avut prilejul să nu-mi acorde acest drept. Ceea ce nu s-a întâmplat.