Răspunsuri duhovniceşti: Psihologul trebuie să fie cu credinţă în Dumnezeu

Părinte, cum ar trebui să se raporteze creştinii la psihanaliză? Cu ce ne ajută vizita la un psiholog?

Îndepărtarea omului de Dumnezeu şi de Biserică, lipsa de comunicare şi de comuniune între semeni au efecte dintre cele mai dezastruoase asupra psihicului uman. Mass-media este plină de drame familiale cauzate de însingurare şi deznădejde, numite chiar "bolile omului modern". Ce se poate face? La cine apelăm mai întâi?

Psihicul uman este un "univers de nepătruns". Înainte de a ne da cu părerea cu privire la o ştiinţă, trebuie să te apropii de metodele de cercetare şi de concluziile pe care acea ştiinţă le propune. Nu este suficient să preiei concluziile altora. Întâmplător, am avut ocazia să cunosc o doamnă care lucra ca psiholog de grădiniţă. Povestindu-mi despre munca sa, am înţeles cât bine poate face această ştiinţă, mai ales pentru copiii cu probleme de comunicare sau de comportament sau pentru relaţia părinţilor cu propriii copii.

Răspunsul este, deci, categoric: un psiholog bine pregătit, dedicat muncii sale şi cu credinţă în Dumnezeu, poate fi de mare ajutor celor care îi caută sfatul. Aşa cum preotul nu poate suplini medicul, dar împreună pot face însutit mai mult bine, se poate spune că o conlucrare între psiholog şi preotul duhovnic aduce mult folos aproapelui. De altfel, Biserica se poate constitui în forum de comunicare între specialiştii în diverse domenii şi credincioşi, care, astfel, au acces la beneficiile informării, în condiţii de încredere.

Problemele legate de personalitate nu sunt în mod obligatoriu boli psihice. De aceea trebuie să-i sfătuim pe cei cu astfel de probleme, în primul rând tineri, să caute ajutor. De multe ori, cauza acestor manifestări este de ordin spiritual, mai precis lipsa spiritualului. În acest caz, preotul duhovnic are harul şi priceperea necesară să dea sfaturile cele mai potrivite pentru a umple golul spiritual în care persoana respectivă se află. În acelaşi timp, ştiinţa este tot de la Dumnezeu şi poate să completeze, prin mijloace specifice, lucrarea duhovnicului, de regăsire a identităţii individului în relaţia sa firească cu Creatorul său.

Dar psihanaliza?

Analiza compatibilităţii acesteia cu religia trebuie să fie mult mai nuanţată. Dacă analizăm concluziile la care ajunge demersul psihanalitic, şi anume negarea divinităţii şi traducerea impactului pe care îl are personalitatea părinţilor într-un complex oedipian, în mod inconştient/ subconştient asupra individului, fireşte că nu putem să fim decât în dezacord cu această practică.

În ciuda unor beneficii limitate, nu aş recomanda credincioşilor să se adreseze, pentru rezolvarea problemelor personale, psihanalizei. Negarea divinităţii poate dezorienta şi mai mult o persoană, oricum cu probleme de personalitate, dar pe parcursul unei analize psihanalitice poate apărea şi fenomenul transferului de personalitate, care situează pacientul într-o stare de suspendare între real şi imaginar, deosebit de periculoasă. De asemenea, odată început procesul analitic, persoana începe un drum fără întoarcere, a cărui abandonare (din cauza costurilor ridicate sau a duratei considerabile a terapiei - ani de zile) poate crea probleme mai mari decât cele care l-au adus la psihanalist.