Răspunsuri duhovniceşti: Răspunsul oamenilor la iubirea răstignită a lui Hristos

Preacucernice părinte diacon Ştefan Lucian Toma, în Evanghelia care se va citi mâine la Sfânta Liturghie, Mântuitorul Iisus Hristos îi spune lui Nicodim că iubirea Tatălui pentru oameni este atât de mare, încât L-a dat pe Fiul Său ca jertfă de mântuire. Cum trebuie să răspundă oamenii acestei iubiri supreme a lui Dumnezeu?

Într-adevăr, Evanghelia care se va citi mâine (Ioan 3, 13-17) în Duminica dinaintea Sfintei Cruci, zi care ne introduce în atmosfera praznicului împărătesc al Înălţării Sfintei Cruci, face cunoscut faptul că în taina Crucii este cuprinsă nu în mod simbolic, ci de facto, marea taină a iubirii lui Dumnezeu faţă de om. Sensuri extrem de profunde ale adevărului mântuitor sunt precizate de Mântuitorul Hristos în dialog cu fariseii fruntaşi ai vremii, aici cu Nicodim. Asemeni filosofilor antici, prin dialog liber, Hristos surprinde şi de această dată auditoriul, vorbind despre taine la care mintea omului încă nu se suise, parafrazând o sintagmă paulină. Evanghelia după Ioan vrea să ne comunice acest adevăr absolut, în această duminică: în relaţie directă cu taina Crucii, nu există o dovadă mai mare a iubirii lui Dumnezeu faţă de om, dincolo de asumarea jertfei lui Hristos, a Fiului lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate. Avem, aşadar, în această pericopă înţelesul jertfei lui Hristos pentru om, ca iubire absolută, sensul asumării suferinţei pentru celălalt ca şi înălţare şi nu în cele din urmă înţelegerea iubirii ca fundament al interrelaţionării autentice între Dumnezeu şi om şi între om şi om. Există pagini memorabile de teologhisire patristică pe tema iubirii lui Dumnezeu faţă de om, corelată cu înţelegerea tainei Sfintei Cruci. Jean Kovalevski, în al său comentariu la cartea Facerea, pe fundamente biblice şi patristice ne spune că nici o altă cauză nu se află la fundamentul existenţei decât iubirea lui Dumnezeu, Care a creat lumea iubind şi dorind ca prin iubire să-i ofere omului împărtăşirea de adevărata existenţă. Vorbind de iubirea răstignită a lui Hristos pentru om, părintele Dumitru Stăniloae ne precizează că iubirea de Dumnezeu este sursa iubirii omului, şi nu invers, iubirea dumnezeiască copleşind cu entuziasmul ei judecata lumească a minţii fiind în acelaşi timp o depăşire de sine.

Cum ar trebui să răspundă oamenii acestei iubiri atât de mari a lui Dumnezeu faţă de om?

Tocmai realizând că în cadrul acestui extaz al dragostei ce are loc între Dumnezeu şi om, ca să folosim tot o expresie a părintelui Stăniloae, exact aceasta este taina revelată în Hristos: cu cât mergi mai mult dincolo de tine însuţi spre celălalt, asumarea aproapelui ca şi cruce, dacă vreţi, cu atât devii mai autentic tu însuţi. Asumarea crucii, a suferinţei de către Mântuitorul Hristos ne arată odată pentru totdeauna că orice coborâre în asumarea semenului este întodeauna o înălţare, care face din iubire taina existenţei prin excelenţă. Poate şi de aceea mitropolitul Kallistos Ware afirma că "ceea ce se petrece mai măreţ între Dumnezeu şi om - am adăuga şi noi şi între om şi om - este să iubeşti şi să fii iubit. Nimic nu este mai plin de vid în lumea aceasta decât o inimă goală de iubire, în orice sens am considera. De multe ori, atunci când se vorbeşte despre iubire creştinească şi ataşament, se rămâne la nivel declarativ. Indiferent în ce context am ajunge la o astfel de constatare, să nu uităm un cuvânt al Sfântului Maxim Mărturisitorul care spunea că "fiecare dimineaţă a vieţii omeneşti răsare ca o dimineaţă a creării lumii. Fiecare răsărit de soare constituie aşadar, o nouă ocazie pe care ne-o dă Dumnezeu pentru a ne arăta inima iubitoare în relaţie cu El, dar prin prisma relaţiei cu oamenii. Pentru a ne menţine nealterată identitatea de creştini ortodocşi vremea afirmaţiilor declarative a trecut. E nevoie mai mult decât oricând să zidim în iubire după modelul jertfei lui Hristos. Dacă prin Întrupare, Cuvântul a miruns umanitatea cu dumnezeirea Sa, parafrazându-l pe Panayotis Nellas, la fel suntem şi noi chemaţi să revărsăm asupra celor din jur mirul iubirii autentice lipsit de oportunism, mirul comunicării sincere cu semenul lipsit de servilism, mirul iubirii lui Hristos care niciodată nu se sfârşeşte.