Răspunsuri duhovniceşti: Rolul preotului este esenţial în Occident

Părinte, ce reprezintă Sărbătoarea Învierii Domnului pentru românii din Occident? A rămas în continuare un element esenţial al vieţii acestora?

Nu putem generaliza concluziile legate de atitudinea românilor din Occident faţă de Biserică. Sunt foarte mulţi români care descoperă Biserica în Occident: şi aceasta nu pentru că misiunea în parohiile din ţară nu ar fi bine orientată, ci pentru că mulţi din cei ce se apropie de Biserică în Occident resimt acut absenţa unui spaţiu care în ţară era omniprezent. Mă refer la toate aspectele care îi leagă pe români de ţara lor şi care în Occident nu mai pot fi regăsite. În aceste condiţii, apropierea de Biserică se face mult mai conştient. Bineînţeles că nu trebuie uitat faptul că Biserica nu trebuie identificată cu varii naţionalisme care fac abstracţie de rolul misionar şi ecumenic al Bisericii Ortodoxe în Occident. E clar că Biserica oferă adesea sentimentul unui "acasă", mai mult sau mai puţin indefinit. Pentru cei care asumă vieţuirea duhovnicească, acest "acasă" devine tot mai mult relaţia cu Dumnezeu. Pentru cei care asumă mai puţin, există riscul ca acest "acasă" să fie redus la "moşteniri" aparent creştine, dar care în fond nu sunt decât fragmente de cutume impropriate adesea inconştient, în ţară, şi care riscă să nu aibă mari legături cu Ortodoxia. De aceea, situaţia nu este foarte diferită faţă de cea din ţară: sărbătoarea Învierii este un element esenţial în vieţile celor care pătrund taina acestui eveniment; în schimb, pentru cei care se limitează la a face din participarea la slujba Învierii doar un moment monden, sărbătoarea Învierii riscă să nu fie percepută decât ca o "tradiţie", propice întâlnirii celor de acelaşi neam, fără aproape nici un impact duhovnicesc. De aceea, pentru ameliorarea acestor atitudini, rolul preotului, evidenţiat prin cateheze şi misiune bine orientate, este esenţial în Occident.

Care sunt motivele pentru care mulţi creştini aleg să vină la biserică doar în momentele principale ale anului bisericesc (Învierea, Naşterea Domnului)?

Putem vorbi de o misiune continuă realizată de preoţi (şi în ţară şi, în disapora), în vederea clarificării multor aspecte legate de credinţa ortodoxă. Cu toate acestea, mulţi creştini păstrează încă o anumită reticenţă faţă de ideea implicării autentice în viaţa Bisericii. Cred că în aceste cazuri, rugăciunea fierbinte pentru toţi cei mai reci faţă de Biserică este esenţială. Mulţi dintre credincioşii ortodocşi beneficiază de accesul masiv la informaţie catehetică. Dacă însă atitudinea unora rămâne la stadiul de indiferenţă sau chiar împotrivire, trebuie avut în vedere faptul că moştenirea perioadei comuniste este încă prezentă, iar secularizarea epocii în care trăim este evidentă. Sunt multe aspecte care, puse în legătură unele cu altele, pot oferi explicaţii ale unui indiferentism religios (manifestat la unii credincioşi şi prin alegerea de a veni la biserică doar în momentele principale ale anului bisericesc). Soluţia este apelarea continuă la rugăciune, însoţită de o activitate catehetică susţinută (realizată magistral de Biserica noastră prin mijloacele mass-media proprii), precum şi de o analiză particulară a diferitelor situaţii de laxism. Harul lui Dumnezeu lucrează uneori în chip nebănuit, iar preotul trebuie să fie cel care îi pune pe toţi aceştia în mâna lui Dumnezeu, nădăjduind că rarele prezenţe ale celor indiferenţi pot fi ocazii de activare în ei a dorului şi a nevoii de viaţă duhovnicească.