Răspunsuri duhovniceşti: Rugăciunea în timpul postului

Părinte, cum trebuie să ne rugăm în timpul postului, astfel încât urcuşul nostru duhovnicesc să fie continuu?

Sfinţii 40 de Mucenici, în timp ce erau supuşi la chinuri, cântau psalmul: "Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui". Sau atunci când de obicei intrau, ca ostaşi romani, în război cântau "Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă!" Iar atunci când gura ighemonului a fost sfărâmată de propria piatră aruncată asupra sfinţilor, unul dintre ei, Sfântul Chiron, a zis: "Cei ce se luptă cu noi au slăbit şi au căzut. Cu adevărat sabia lor a intrat în inimile lor şi arcele lor se vor sfărâma".

În sfârşit, un alt exemplu ce confirmă, de asemenea, ideea că noi ţesem de fapt un veşmânt de lumină atunci când ne rugăm este o istorisire din viaţa Sfântului Macarie Egipteanul, în care se spune că au venit la el doi tineri foarte firavi, vrând să devină monahi. Îndoindu-se mai întâi de puterea lor de a răbda asprimea vieţii ascetice, le dă în cele din urmă binecuvântare să meargă să-şi sape o chilie în piatră, iar aceştia făcându-şi adăpost au început nevoinţa şi nu au mai venit să-l viziteze pe Sfântul Macarie timp de 3 ani. Părintele, făcându-şi griji, s-a dus de curiozitate, o săptămână, să-i viziteze. Rugându-se la Dumnezeu ca să-i descopere ce e cu ei, când s-a întins şi el la odihnă şi cei doi au crezut că Sfântul Macarie deja a adormit, ei s-au ridicat la rugăciune. Sfântul Macarie ne spune că a văzut cum cel mai mare dintre cei doi, desăvârşit fiind, s-a luminat, iar rugăciunea lui mergea ca o frânghie de foc şi se înălţa la cer, iar diavolii erau ca nişte muşte care zburau neputincioase în jurul lui. Despre cel mai tânăr, ne spune că atunci când cânta cei 12 psalmi, alternând câte 6 stihuri din psalmi cu câte un Aliluia, la fiecare stih al psalmului ieşea câte un fulger de foc din gura lui.

Această pildă ne arată că atunci când ne rugăm, cuvintele noastre devin foc şi lumină, cuvinte de viaţă, revărsări ale harului în şi din trupul nostru care este, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, templu al Duhului Sfânt, iar noi astfel prin slujbele liturgice, sălăşluim acest har în mod obiectiv (prin Botez) şi subiectiv (prin rugăciunile cultice sau personale) în noi, dacă stăruim în ele.

Nucleul rugăciunilor începătoare "Sfinte Dumnezeule", "Prea Sfântă Treime" şi "Tatăl nostru", repetat atât de des în timpul Ceasurilor sau al altor Laude din post, are, în această logică, o funcţie oarecum epicletică, de înălţare şi adresare directă a "fulgerelor" şi "frânghiilor" de foc, ca împletiri de raţiuni divine conţinute în rugăciunile din psalmi, către Dumnezeu, care e în acelaşi timp şi aducător, şi primitor al jertfei rugăciunii noastre, pentru că, aşa cum spune Scriptura, "Duhul Sfânt se roagă în noi cu suspine negrăite!" iar jertfa duhovnicească a rugăciunii "e adusă", aşa cum spune Sfântul Marcu Ascetul, "din Templu, iar nu din cetatea Ierusalimului la Altarul minţii". (Ştefan Mărculeţ)