„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Răspunsuri duhovniceşti: Rugăciunea, medicamentul împotriva drogurilor
Părinte arhimandrit Dimitrie Irimia, din experienţa duhovnicească a Sfinţiei Voastre, vă rugăm să ne spuneţi ce este drogul în viaţa creştinului?
O definiţie a drogurilor general acceptată spune că "drogurile sunt produse naturale sau sintetice, a căror folosinţă poate fi legală sau nu, consumate pentru a modifica starea de conştiinţă, având un potenţial nociv, de abuz sau de dependenţă" (cf. OMS - Organizaţia Mondială a Sănătăţii). Această definiţie ar include stupefiantele şi substanţele psihotrope, dar şi drogurile mai "banale", cum ar fi alcoolul şi tutunul. Deşi complexă, această definiţie nu este completă. Din cauza progresului tehnic dar şi a indiferenţei colective, multe dintre dependenţele moderne, cum ar fi jocurile video, dependenţa de internet, dependenţa de cumpărături, de televizor, de mâncare, dependenţele sexuale ş.a., sunt trecute cu vederea, făcând astfel ca definiţia de mai sus să nu fie suficientă. Cred că este mai simplu să afirmăm că tot ceea ce privează persoana de libertate distrugându-i sănătatea este considerată o dependenţă şi deci un drog. Dar, dincolo de orice definiţie, ce credeţi că este consumul de droguri? Înseamnă scoaterea omului din starea sa naturală, firească şi aruncarea lui într-o stare sub-umană, în care raţiunea, voinţa şi sentimentele devin necontrolabile, slăbite ori bolnave, iar organismul este afectat atât pe perioada efectului acestora, cât şi pe termen lung. Cel ce din diferite motive ajunge în jugul unui drog îşi pierde libertatea. Odată cu libertatea se pierd şi roadele Duhului, care sunt "dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia" (Gal. 5, 22-23), dar şi demnitatea şi cumpătarea. Omul devine astfel rob al propriei sale suferinţe şi asistă neputincios la propria-i moarte sufletească şi trupească. Starea paradisiacă, temporară, indusă artificial de un drog, îşi are rădăcinile adânc înfipte într-un iad cât se poate de real. Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să fim conştienţi că drogurile au intrat în societate "pe uşa din faţă" şi au ca ţintă, în special, pe tineri. Tinerii sunt lăsaţi de părinţi în faţa televizorului şi a calculatorului fără nici un fel de discernământ şi fără nici cea mai mică încadrare, sunt expuşi reclamelor agresive sau filmelor şi emisiunilor imorale, conţinutului nefiltrat al internetului care pornesc mecanismul dorinţei. Odată ajunsă la inima unui tânăr, sămânţa dorinţei (nepotrivite) va încolţi şi-l va face pe acesta să râvnească anumite lucruri care până la urmă îl vor poseda. Este important să precizăm că drogurile sunt considerate de victime drept o alternativă la umplerea unui vid lăuntric. De cele mai multe ori, cel ce ajunge să folosească conştient un drog o face dintr-o nevoie profundă de alinare, compasiune sau fericire. Pierderea acestor stări de bine şi de normalitate corespunde cu indepărtarea de Hristos, iar încercarea de înlocuire cu orice altceva nu face decât să distrugă unitatea fiinţială a persoanei care are la bază chipul şi asemănarea cu Dumnezeu (Facere 1, 26). Cum putem preveni această patimă? Cea mai bună atitudine de prevenire în cazul drogurilor este cumpătarea. Cumpătarea depăşeşte noţiunea de moderaţie, noţiune banalizată prin repetitivitatea specifică reclamelor televizate. Acest termen, "moderaţia", a devenit poartă de intrare a drogurilor de orice fel, deoarece consumul, fie el şi ocazional, favorizează creşterea dozei şi induce dependenţa. Mai mult, cumpătarea nu vizează doar consumul de droguri, ci toate celelalte aspecte legate de dependenţă. Cumpătarea reabilitează şi consolidează libertatea persoanei umane prin refuzul de a consuma în orice chip ceea ce este dăunător şi potrivnic stării noastre de normalitate. În cazul celor căzuţi deja în capcana drogurilor, pe lângă tratamentele specifice, cel mai bun medicament este rugăciunea. Rugăciunea stăruitoare, atât a celui în nevoie, cât şi a familiei şi a comunităţii din care el face parte, reînnoieşte relaţia omului cu Dumnezeu şi reface integritatea persoanei. "Să ne rugăm pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor!".