Răspunsuri duhovniceşti: Rugăciunea şi postul

Preacucernice părinte Adrian Ionescu, ce are diavolul cu omul? De ce este el potrivnicul nostru, al creştinilor, şi ce putere are asupra noastră?

Evanghelia care s-a citit la Sfânta Liturghie de ieri, în Duminica a X-a după Pogorârea Sfântului Duh, ne-a readus în faţa ochilor minţii imaginea omului ce suferă din pricina lucrării diavolului. Este "potrivnicul nostru care umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită" (1 Petru 5, 8). Dar diavolul nu este atotputernic. El este creatură a lui Dumnezeu, Care este mai înainte de toţi vecii; diavolul a fost, dintru început, înger de lumină, deopotrivă cu toate puterile cereşti. Dorinţa sa de slavă deşartă a făcut să fie alungat din cer, el şi îngerii ce i-au urmat - "Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer", mărturiseşte Mântuitorul (Lc. 10, 18) - şi, prin adâncirea în rău, a devenit ceea ce este şi ceea ce se înţelege astăzi, în viaţa spirituală.

Izgonit din cer, diavolul a pornit lupta împotriva creaţiei lui Dumnezeu, reuşind să-i atragă pe Adam şi Eva - strămoşii noştri - şi a ispitit, de-a lungul timpului, întreg neamul omenesc pentru a-l abate de la cărarea ce duce către Împărăţia cerurilor.

Cum este viaţa sub îndrumarea diavolului?

Putem vedea din unele minuni prezentate în Sfintele Evanghelii, iar dacă ne referim doar la tânărul cu duh mut şi surd, nu trebuie să uităm că demonul "deseori îl aruncă în foc şi în apă". Pot fi aceste două elemente existente în natură - focul şi apa -, pot fi simboluri ale unor stări fizice - febră şi frisoane -, dar, în acelaşi timp, pot defini şi stări ce ţin de cele ale sufletului. Oare câţi nu au simţit, sub asaltul ispititorului, năvala patimilor, aprinderea păcatului şi mustrările conştiinţei? Iată focul şi apa ce nu dau pace sufletului celui care se lasă atras în cursele diavolului.

Numai întâlnirea cu Hristos va face să înceteze aceste chinuri vremelnice; numai întoarcerea la El, aici, în această viaţă, cu credinţa nestrămutată că este "Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre". El este singurul Stăpân Atotputernic peste lume şi în "ţara de dincolo de veac" şi ne dă prin Sfânta Evanghelie leacul vindecării sufletelor noastre, rănite, uneori, de diavoli: rugăciunea şi postul.

Cu ce ne ajută rugăciunea şi postul?

Rugăciunea ne scapă de focul cel veşnic şi de aprinderea poftelor, liniştind văpaia conştiinţei, iar postul potoleşte năvălirea patimilor şi seacă izvorul păcatelor.

Astfel, acum, la începutul Postului Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, să avem credinţă nestrămutată în mijlocirile Maicii Domnului înaintea tronului Dumnezeirii şi să ne întărim sufletele noastre prin rugăciune şi post - post trupesc, dar şi duhovnicesc. Numai aşa, "Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele noastre pe satana" (Rom. 16, 20) şi nu vom rătăci drumul către "cetatea aceea ce va să fie" - cum numea Sfântul Apostol Pavel cereasca Împărăţie.