Răspunsuri duhovniceşti: „Să purtăm Sfânta Cruce cu evlavie şi cu demnitate!“

Preacucernice părinte Romeo Ene, cum trebuie un bun creştin să se închine cinstitului lemn al Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci?

Crucea este altarul de jertfă prin care Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a adus ca preţ de răscumpărare pentru păcatele noastre. Prin Sfânta Cruce, Domnul Iisus ne-a împăcat cu Dumnezeu, de aceea, creştinii consideră Sfânta Cruce ca izbăvitoarea fărădelegilor săvârşite de fiecare.

Cele spuse mai sus pot fi considerate de unii clişee teologice în ceea ce priveşte semnul şi cultul Sfintei Cruci. Totuşi, dacă sunt privite aşa, ar trebui să ne răsune în minte şi în inimă până ajungem să le credem cu toată fiinţa noastră. Numai atunci când ne vom asuma Crucea şi când o vom purta ca Mântuitorul, nu ca o povară, ci ca o bucurie, înseamnă că o trăim cu adevărat.

Cum ne închinăm la Sfânta Cruce? Primul răspuns care-mi vine în minte este acela că Sfintei Cruci ne închinăm... tot cu o cruce. La Crucea lui Hristos ne închinăm cu crucea noastră: cu evlavie, cu credinţă, cu dragoste, cu nădejde.

Sfânta Cruce este semnul biruinţei. Prin cruce biruim toate neputinţele: "In hoc signo vinces" ("Prin acest semn vei învinge").

Ce loc îşi găseşte Sfânta Cruce în societatea românească şi în viaţa fiecăruia dintre noi?

Am putea spune că în societatea creştină românească, crucea este omniprezentă. Vedem cruci pe turlele bisericilor, pe monumentele eroilor neamului, în locurile unde şi-au aflat sfârşitul semeni de-ai noştri, chiar în stema naţională a României, ca semne ale credinţei în puterea Crucii. Orice început şi orice sfârşit de rugăciune şi chiar orice faptă trebuie însoţite de Sfânta Cruce.

De la naşterea trupească şi până la naşterea în Împărăţia cerurilor suntem însoţiţi de Cruce. Prin Botez şi Mirungere suntem însemnaţi cu Sfânta Cruce; o purtăm la piept şi chiar în inimă, iar după moarte, la căpătâi aşezăm Sfânta Cruce, ca învierea cea de obşte şi viaţa veacului ce va să fie să ne găsească tot în preajma acesteia.

Noi nu ne închinăm Sfintei Cruci ca unui totem sau ca unei amulete aducătoare de noroc. Să nu fie aceasta! Ci să ne închinăm Sfintei Cruci privind-o ca pe un mijloc de revărsare a harului, de îmbărbătare a sufletului, de cultivare a voinţei, de întărire a credinţei.

Încă un lucru: semnul Sfintei Cruci, atunci când ne închinăm, trebuie făcut corect, nu la repezeală, nu strâmbă, nu cu ruşinare şi întotdeauna însoţit de cuvintele "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh", ca unii care mărturisim Sfânta Treime lucrătoare prin Taina Crucii: prin Tatăl a creat, prin Fiul a mântuit şi prin Duhul Sfânt a desăvârşit.

Să purtăm Sfânta Cruce cu evlavie şi cu demnitate! Să ne-o asumăm şi să ne încredem în puterea izbăvitoare a Crucii!