Răspunsuri duhovniceşti: Schimbarea la Faţă ni-l arată pe Dumnezeu

Preacucernice părinte Adrian Ionescu, astăzi prăznuim minunea Schimbării la Faţă. Vorbiţi-ne despre înţelesurile duhovniceşti ale acestei sărbători. Ce semnifică ea?

Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos sau Pobreajenul, cum mai este cunoscut prin vechea sa denumire populară, este un nesecat izvor de înţelesuri duhovniceşti şi ne întăreşte în devenirea noastră spirituală.

Prin citirea Sfintelor Scripturi, aflăm că Dumnezeu Şi-a descoperit, Şi-a revelat slava Sa într-o formă accesibilă simţurilor omeneşti, însă, în ceea ce priveşte Dumnezeirea în toată plinătatea strălucirii Sale cea mai presus de minte, nimeni nu o poate vedea. În acest sens, mărturie dă Sfântul Ioan Evanghelistul: "Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată", iar Sfântul Vasile cel Mare, vorbind despre serafimii cei cu câte şase aripi, arată că aceştia, de frica slavei celei dumnezeieşti, cu două aripi îşi acoperă picioarele, cu două ochii, iar cu celelalte două zboară întru cele înalte, preamărind pe Dumnezeu, Cel întreit în Persoane.

În Vechiul Testament, Moise a dorit să vadă slava Creatorului a toate, dar a aflat - şi, prin el, întreg neamul omenesc, până la sfârşitul veacurilor - că nu poate vedea omul faţa lui Dumnezeu şi să trăiască. A primit însă poruncă de a sta în scobitura unei stânci, pe Muntele Sinai, şi, ocrotit de mâna divină, va putea percepe numai spatele Dumnezeirii: "Iar când voi ridica mâna Mea, tu vei vedea spatele Meu, iar faţa nu o vei vedea" (Ieşirea 33, 23).

Aceeaşi slavă, strălucind pe chipul Mântuitorului Hristos, s-a arătat pe muntele Tabor, celor trei Sfinţi Apostoli, dar nu în toată plenitudinea sa, ci, aşa cum spune şi troparul praznicului, "pe cât li se putea vedea". Ea a fost destul de strălucitoare, întrucât i-a convins de prezenţa Divinităţii şi i-a făcut să-şi dorească perpetuarea momentului, prin ridicarea celor trei colibe.

Cum ni se arată astăzi această măreţie a Lui Dumnezeu?

Măreţia Lui Dumnezeu se descoperă - permanent, putem spune - şi nouă, în multe şi diferite forme. În primul rând prin natura înconjurătoare, frumuseţea firii conducându-ne cu gândul către desăvârşirea Celui Care a creat-o: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu, iar facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria" (Psalmul 18, 1). De asemenea, fiecare dintre noi, dacă privim în viaţa noastră, putem da mărturie despre prezenţa cea minunată a Pronietorului. Din nefericire, însă, peste ochii noştri - peste ochii trupeşti şi peste cei duhovniceşti - se lasă, mult prea adesea, neputinţa de a percepe, de a înţelege, slava lui Dumnezeu. Trecem prea uşor pe lângă ea şi nu o vedem.

Praznicul Schimbării la Faţă trebuie să reprezinte pentru noi o înlăturare a vălului ce ne împiedică a-L vedea pe Cel ce ne-a creat şi ne poartă de grijă, spre a putea percepe şi noi slava Sa atât pe cât ne este cu putinţă, asemenea Sfinţilor Apostoli.

Această pregustare a slavei Dumnezeirii, în lumina taborică, ne determină a urma îndemnului primit prin poruncă de sus, acela de a asculta de Fiul lui Dumnezeu în toate zilele vieţii noastre, pentru că numai astfel ne putem învrednici de moştenirea Împărăţiei cerurilor, întru lumina cea necreată şi pururea fiitoare a Preasfintei Treimi.