Răspunsuri duhovniceşti: Sfintele Moaşte sunt daruri de la Dumnezeu

Preacuvioase părinte, de când cinsteşte Biserica moaştele sfinţilor?

Biserica a cinstit de la începuturile sale osemintele mucenicilor, adunându-le cu grijă şi zidind altarele bisericilor peste ele, iar mai târziu rânduind ca în altarul fiecărei biserici, ca şi în Sfântul Antimis de pe altar, să se pună o părticică din moaşte, rânduială care se păstrează până astăzi.

Există o mărturie foarte frumoasă cu privire la cinstirea moaştelor, în legătură cu moartea mucenicească a Sfântului Policarp, episcopul cetăţii Smirna din secolul al III-lea, în care se spune: "Noi am strâns osemintele ca pe un odor mai scump decât aurul şi decât pietrele scumpe şi le-am aşezat unde se cuvine. Aici ne vom aduna cu bucurie şi Domnul ne va da nouă să sărbătorim ziua naşterii sale celei duhovniceşti, spre cinstea biruinţei sale şi spre întărirea altor luptători".

Se vede din această mărturie că ziua morţii martirice era considerată ziua naşterii celei duhovniceşti, în Împărăţia lui Dumnezeu, că cinstirea avea în vedere biruinţa prin credinţă în faţa păgânilor şi a morţii şi că această cinstire avea darul de a îndemna şi pe alţii să urmeze pilda mucenicului, exemplul vieţii şi morţii sale.

Nu omul singur e biruitor în moarte, ci omul întărit de harul Domnului Hristos, Cel ce a biruit moartea. De aceea cinstirea moaştelor se îndreaptă către Dumnezeu, a Cărui putere sălăşluieşte în ele.

Vorbeşte Sfânta Scriptură despre sfinţenia trupurilor şi după moarte?

Sfântul Apostol Pavel scrie în Epistola către Corinteni că trupurile creştinilor sunt de la botez locaşuri ale Duhului Sfânt, adică Duhul Sfânt se sălăşluieşte în inimile credincioşilor şi acelaşi Duh Sfânt rămâne lucrător în trupurile sfinţilor şi după moarte. Ce înseamnă un om sfânt? Un om sfânt este un om înduhovnicit, adică transformat prin puterea Sfântului Duh, din om pământesc, obişnuit, în om ceresc, nesupus patimilor şi cu o minimă dependenţă de legăturile firii pământeşti. Deci, într-un astfel de om, trupul divin transparent pentru lucrarea Sfântului Duh este înduhovnicit sau îndumnezeit, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Galateni: "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine". Într-un asemenea om, puterea dumnezeiască rămâne vie şi lucrătoare şi după moarte şi chiar cu mai multă intensitate.

Moaşte sunt considerate atât trupurile nestricăcioase ale unor sfinţi, dar şi osemintele altor plăcuţi ai lui Dumnezeu şi aceasta pentru că neputrezirea trupului este un dar aparte oferit de Dumnezeu, după cum şi în viaţă nu toţi au aceleaşi daruri de la Duhul Sfânt. Sfântul Apostol Pavel se întreabă retoric: "Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi au putere să facă minuni?"

Neputrezirea trupului şi mirosul plăcut de mir pot fi semne ale sfinţeniei celui mort şi un argument pentru canonizare, dar nu o condiţie obligatorie. Sunt atâţia sfinţi ale căror trupuri au putrezit şi aceasta nu le scade cu nimic sfinţenia vieţii.

Nestricăciunea trupului la unii sfinţi este semn de la Dumnezeu de întărire a nădejdii de înviere, de înviere şi cu trupurile care, atunci când Dumnezeu rânduieşte, nu se mai supun legilor firii.

Prin urmare, cinstirea moaştelor este o străveche practică creştină, care întăreşte legătura credincioşilor cu Dumnezeu prin mijlocirea sfinţilor, ale căror trupuri înduhovnicite rămân şi după moarte vase alese ale Duhului Sfânt, făcătoare de minuni şi mărturii ale viitoarei învieri.