Răspunsuri duhovniceşti: Smerenia, cămara comorilor duhovniceşti

Smerenia face lucrător harul din om, iar lucrarea harului este felurimea cea bogată a tuturor virtuţilor. Aşa cum mândria este izvor a toată răutatea, smerenia este izvorul a toată virtutea: pe de o parte se usucă răul de la izvor, pentru că este potrivnică mândriei; iar pe de alta, fiindcă este prielnică creşterii tuturor virtuţilor.

Lucrarea smereniei, însă, nu se opreşte aici. Întocmai ca şi bogăţia pământească, bogăţia cea duhovnicească a virtuţilor este primejduită de vrăjmaşii cei nevăzuţi, dracii. Cum ne fură ei rodul faptelor bune, ne-o spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Când omul se străduieşte cu virtutea şi cunoştinţa duhovnicească, se apropie de el dracii mândriei, ai slavei deşarte, ai dorinţei de a plăcea oamenilor şi ai făţărniciei, care nu numai că nu-l împiedică de la virtute, ci îl şi ajută cu prefăcut vicleşug, pentru ca apoi să-l tragă spre cele de-a stânga" (Răspunsuri către Thalasie, 56, Filocalia vol. III). Se apropie viclenii de lucrătorul virtuţii şi-i şoptesc: "Mari lucruri faci: posteşti, te rogi, te nevoieşti, faci milostenie, eşti mai presus decât ceilalţi oameni". Dacă omul ia aminte şi începe să se încreadă în sine, să se înalţe, cade ca fariseul cel drept dar lăudăros, îşi pierde rodul ostenelilor, fiindcă "tot cel ce se înalţă, se va smeri" (Lc. 18, 14).

Este adevărat ceea ce spun necuraţii cu vicleşug, că mare lucru face cel ce săvârşeşte binele, pentru că toate faptele bune sunt mari şi vrednice de cinste. Dar sunt aşa nu pentru că le face omul, ci pentru că sunt roade ale Duhului Sfânt, fără de care nu putem face nimic. De aceea ne învaţă Domnul: "Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: slugi netrebnice suntem, căci am făcut ceea ce eram datori să facem" (Lc. 17, 10).

"Lucrează şi veghează" ne învaţă Sfinţii Părinţi. Lucrează toate faptele cele bune, dar nu fii fără de grijă de rodul lor, ci păzeşte-l de tâlharii cei nevăzuţi. Iar putere nebiruită împotriva lor şi cămara cea mai sigură pentru comorile cele duhovniceşti, de care nu se pot apropia tâlharii-draci, este smerenia. Odată, Cuviosul Antonie a văzut toate cursele vrăjmaşului ca o mreajă întinsă pe pământ şi, suspinând, a zis: "Oare cine poate scăpa de ele?" Şi a auzit un glas zicând: "Smerenia". Altădată, diavolul îi spune Cuviosului Macarie cel Mare: "Multă silă îmi faci Macarie, şi n-am nici o putere asupra ta. Căci iată, orice faci tu, fac şi eu: posteşti tu, dar şi eu nu mănânc deloc; tu priveghezi, dar eu nu dorm nicidecum; numai cu un lucru mă biruieşti tu". Şi l-a întrebat Ava Macarie, care este acel lucru; şi i-a răspuns diavolul: "Smerenia ta, din cauza ei nu am nici o putere asupra ta".

Iată, deci, cât de minunat dar este smerenia: curăţă cu lesnire tot păcatul, este prielnică sporirii virtuţilor şi este cămară nefurată a faptelor bune şi armă nebiruită împotriva mândrilor draci.

De aceea nici nu se putea mai potrivită pregătire pentru Sfinţita Patruzecime decât îndemnul la smerenie. Căci ce facem noi în vremea postului? Ne curăţim de păcate prin pocăinţă şi smerenie, ne străduim la săvârşirea faptelor bune, ne silim să păzim nefurat rodul duhovniceştilor nevoinţe şi ne războim cu duhurile răutăţii. Or, pe toate acestea le împlineşte smerenia cu multă lesnire. (Protos. Petroniu Tănase, "Uşile Pocăinţei", Editura TRINITAS)