Răspunsuri duhovniceşti: Smerenia, temelia rugăciunii

Care este legătura postului cu rugăciunea?

Rugăciunea şi postul sunt indisolubil legate, ele constituind două arme puternice în lupta duhovnicească împotriva vrăjmaşilor nevăzuţi şi a patimilor. Postul curăţeşte trupul, iar rugăciunea ne fortifică puterile sufleteşti. Rugăciunea este o poruncă a Domnului, dar nu Îi este de trebuinţă lui Dumnezeu, ci nouă. Noi suntem cei care avem nevoie de rugăciune pentru a ni-L apropia pe Dumnezeu. Potrivit Cuviosului Isaia Pustnicul, rugăciunea este lumina sufletului. Ea îndepărtează gândurile rele şi pregăteşte calea dobândirii virtuţilor. Rugăciunea săvârşită cu trezvie şi cu smerenie atrage harul dumnezeiesc asupra celui ce se roagă. În vremea convorbirii cu Dumnezeu, mintea ajunge la scopul pentru care a fost creată, acela de a fi organ al vederii lui Dumnezeu. Pe treptele înalte ale lucrării duhovniceşti, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi care grăiau din propria lor experienţă, mintea se coboară în inimă, iar inima devine altar de pe care se înalţă jertfa curată a rugăciunii şi contemplaţiei. Numai în stare de rugăciune creştinul descoperă trăsăturile chipului dumnezeiesc sădite în firea sa şi, ca membru al Trupului tainic al lui Hristos, îndeplineşte lucrarea preoţiei împărăteşti, mijlocind pentru sine şi pentru întreaga lume. Rugăciunea este totodată cheia Împărăţiei cerurilor, potrivit lui Ilie Ecdicul (Filocalia IV), dar şi maica tuturor virtuţilor, după Sf. Ioan Scărarul.

Cum ne rugăm?

Trebuie să învăţăm a ne ruga cum trebuie, întrucât rugăciunea adevărată nu se deprinde uşor, ci sub îndrumare duhovnicească. Temelia ei este smerenia inimii şi acesta este sentimentul care trebuie să însoţească totdeauna rugăciunile noastre, pentru a fi feriţi de înşelare. Biserica Ortodoxă ne învaţă să ne rugăm atât prin participarea la slujbele cultului divin public, cât şi prin instituirea unor rânduieli de rugăciune cu caracter particular (rugăciuni de dimineaţă şi de seară, acatiste, paraclise ş.a.). Înainte de rugăciune este potrivit să ne pregătim atât sufleteşte cât şi trupeşte. Pregătirea sufletească este alcătuită de liniştirea minţii şi inimii şi de lepădarea grijilor lumeşti, iar pregătirea trupească se referă la potolirea simţurilor şi la adoptarea unei poziţii cuviincioase şi pline de evlavie. Ne ajută adesea prezenţa sfintelor icoane străjuite de o candelă şi atmosfera înmiresmată de tămâie, elemente exterioare, dar care au darul de a ne face să înţelegem că am ieşit din iureşul preocupărilor cotidiene şi am păşit pe tărâmul de taină al întâlnirii cu Dumnezeu.

După învăţătura Sfinţilor Părinţi, sintetizată de Sfântul Nicodim Aghioritul, rugăciunea este de patru feluri: de slăvire (sau de laudă, adusă lui Dumnezeu după exemplul îngerilor), de mulţumire (pentru binefacerile arătate făpturilor Sale), de mărturisire (a păcatelor şi a nevredniciei noastre) şi de cerere. Alături de aceste rugăciuni, creştinul este îndrumat să rostească adesea rugăciunea domnească (Tatăl nostru) şi mai ales rugăciunea lui Iisus sau rugăciunea minţii: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!" Această scurtă rugăciune este numită şi rugăciunea din toată vremea, întrucât ea poate fi rostită cu mintea sau cu graiul în timpul activităţilor noastre zilnice, ca şi în cadrul programului de rugăciune personală. Sfinţii Paisie de la Neamţ, Vasile de la Poiana Mărului şi Gheorghe de la Cernica sunt exponenţi ai puternicei tradiţii isihaste care îndeamnă pe toţi creştinii, clerici şi mireni, să folosească rugăciunea lui Iisus, cu condiţia de a o rosti în duh de smerenie şi cu conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu.

Luminat de făclia rugăciunii stăruitoare, Postul Sfinţilor Apostoli, pe care îl parcurgem acum, devine un prilej minunat de sporire în asceză, de bucurie duhovnicească şi de comuniune cu Dumnezeu şi cu sfinţii.