Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: Suferinţa este o mână întinsă de Dumnezeu

Răspunsuri duhovniceşti: Suferinţa este o mână întinsă de Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Nicoleta Olaru - 01 Aug, 2011

Părinte, mulţi oameni se plâng că Dumnezeu le-a dat prea mult să ducă, prea multă suferinţă şi nici un dram de fericire, şi cei mai mulţi se consolează că "dincolo" poate le va fi mai bine. Există o compensaţie, în lumea veşniciei, pentru cei care au purtat o cruce grea în viaţa de aici?

Suferinţa nu este nici pedeapsă, nici blestem, ci este o mână întinsă de Dumnezeu urmaşilor lui Adam, cel izgonit din Rai pentru neascultare. Fără suferinţă nu s-ar putea mântui nimeni, de aceea şi Mântuitorul ne avertizează: "În lume necazuri veţi avea" (Ioan 16, 33). Dacă viaţa omului ar fi plină doar de plăceri, cine s-ar mai gândi la Dumnezeu? Dacă omul nu ar gusta suferinţa, de unde ar învăţa el că nu aici, pe acest pământ, este viaţa noastră, că nu aici se epuizează rostul existenţei noastre, ci că suntem chemaţi spre viaţa veşnică? "Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte" (Evrei 12, 6). Suferinţa ne ajută să conştientizăm mai bine ce este cu noi, care ne sunt limitele şi în ce - sau mai degrabă în Cine - trebuie să ne punem nădejdea dacă voim să ne mântuim sufletele. De aceea se şi roagă unii părinţi îmbunătăţiţi să primească necazuri şi boală pentru ca să se întărească şi mai mult în credinţă şi să-şi curăţească duhul prin suferinţă, precum se curăţă aurul prin foc. Crucea pe care suntem chemaţi să o luăm şi să-I urmăm lui Hristos este şansa noastră de înălţare către Domnul. Nu trebuie decât să punem suferinţa noastră înaintea lui Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru toate, rugându-L să ne întărească spre a ne duce această cruce. Şi astfel vom putea gusta Bucuria, chiar încă în suferinţă fiind. O dovadă că lucrurile stau aşa o reprezintă şi viaţa unor oameni greu încercaţi de boli cumplite, în închisori sau în strâmtorări, dar care vorbesc mereu de bucuria de a-L descoperi şi de a fi cu Mântuitorul Iisus Hristos, Cel răstignit şi Înviat. Aşadar, dincolo nu ne va fi "mai bine" dacă nu ştim ce să facem aici şi acum cu suferinţa, dacă nu o purtăm cu şi în Hristos. Pentru că ea nu e un chin pe care-l îndurăm cu stoicism pentru că urmează a fi compensat cu "un dram de fericire", ci o poartă către Împărăţie, pe care ne-o deschide Hristos, spre a ne bucura pururea cu Dânsul. Am auzit şi suspine de genul că "lasă, că am văzut eu că unii o duc bine şi aici, şi dincolo, iar alţii niciunde..." În primul rând că nimeni nu o duce bine continuu, de la naştere până la moarte. Pe moment, când suferim şi vedem pe cineva de lângă noi că nu are nici un necaz, putem fi tentaţi să gândim şi aşa. Însă fiecare îşi are crucea sa. Şi fiecăruia i se dă atât cât poate duce şi cât îi este de folos spre mântuire. Apostolul Pavel ne spune că "orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii" (Evrei 12, 11). Problema nu este de ce unii suferă şi alţii nu, pentru că fiecare gustă din suferinţă, mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puţin, după putinţa fiecăruia. Alegerea care se aşterne în faţa noastră este următoarea: alegem să suferim fără Dumnezeu, fără nici o nădejde că vom fi izbăviţi, sau alegem să fim cu Domnul în orice moment, inclusiv în suferinţă? Alegem să fim tâlharul răstignit de-a stânga Sa, hulind, sau ne asemănăm celui răstignit de-a dreapta Sa, ca să intrăm şi noi cu El în Rai (Luca 23, 39-42)? Cu o cruce toţi suntem datori, contează însă unde ne poziţionăm faţă de Hristos în răstignirea noastră.