Răspunsuri duhovniceşti: Terapie creştină pentru adolescenţi

Părinte protopop, există în ultimul timp tot mai multe cazuri de sinucideri în rândul adolescenţilor. Care ar fi cauzele acestor drame?

În primul rând permiteţi-mi să vă spun că în lumea şi în modul în care gândim astăzi, zicem noi "modern", suntem asaltaţi de o seamă de ispite şi încercări care, dacă nu au un fundament sănătos creştin, aş zice eu autentic creştin, uşor poţi să te pierzi, să folosim o expresie a tinerilor, să "clachezi". Înainte de a atinge subiectul nostru vă amintesc doar câteva ispite ale tânărului de astăzi: vezi drogurile, vezi Halloweenul, vezi beţia, vezi tatuajele, vezi Valentineâs Day, vezi Zodiacul şi Horoscopul, magia Harry Potter, manelizarea tinerei generaţii şi mă opresc aici, deşi ar mai fi destule provocări negative de amintit care asaltează inima tânărului nostru...

Revenind la problema noastră, cea a sinuciderii în rândul tinerilor, ea trebuie privită în prisma faptului că omul şi tânărul în general este o individualitate şi o unitate în sine nerepetată şi inimitabilă. Tânărul, în general, se consideră de multe ori un învăţat care poate rezolva marile probleme existenţiale.

Setea de cunoaştere, dar şi de afirmare este maximă la un tânăr, ca şi lipsa de experienţă şi înţelepciune. Fiecare om are o faţă văzută de ceilalţi: gânduri, sentimente, aptitudini, calităţi şi defecte, virtuţi şi păcate cunoscute. Dar avem şi o faţă nevăzută: gânduri nespuse, sentimente nemanifestate sau refuzate, dorinţe nemărturisite nimănui. Un abis în care alţii (străinii) nu au voie să privească niciodată. Între aceste două identităţi a persoanei (cea cunoscută şi cea necunoscută), când apare un dezechilibru asistăm la mari drame. Una din aceste mari drame este sinuciderea. Pravila bisericească spune: "Sinuciderea este curmarea vieţii proprii".

Cuvântul "sinucidere" a fost folosit mai întâi în latină de către cazuiştii secolului al XVII-lea şi în franceză el apare abia în 1734. În latura morală a fenomenului problema de bază fiind dacă omul are sau nu are voie să-şi ia viaţa pe care el nu şi-a dăruit-o. Secolul XIX aduce o schimbare în discuţiile asupra sinuciderii, căutându-se cauzele fenomenului: sociale sau psihologice. Din păcate s-a omis esenţialul, respectiv problema credinţei. Domnul ne-a spus: "Fără mine nu puteţi face nimic" (Ioan 15, 5) sau porunca a VI-a din Decalog: "Să nu ucizi" (Ieşire 20, 13).

Din păcate, tinerii şi chiar copiii au ajuns să recurgă la această măsură extremă.

Influenţaţi de mass-media: să ne aducem aminte de mediatizarea excesivă a cazului cântareţei Mădălina Manole, care a creat mult dezechilibru sufletesc tinerilor şi nu numai lor, mulţi dintre tinerii de azi nu-şi găsesc rostul în viaţă, alţii se întreabă "de ce să sufăr?", alţii, zic eu, sunt stăpâni pe propria viaţă (precum în problematica eroilor cărţilor lui Dostoievski - "Fraţii Karamazov"); spre exemplu, la căpătâiul unei liceene care s-a spânzurat în martie 2006 a fost găsită o scrisoare cutremurătoare: "Sunt un vampir. Îmi venerez orgoliul şi îmi venerez viaţa, pentru că sunt singurul meu Dumnezeu". Grupurile sataniste sunt, iată, o altă cauză a acestor drame. Medicul Mihail Melnic din Republica Moldova, după o practică de 30 de ani în domeniu, concluzionează cauzele acestui fenomen: 5% - deficiente de dezvoltare a personalităţii, relaţiile ostile; 45% - sărăcia ce provoacă disperare şi depresie; 35% - neîncrederea în ziua de mâine, oboseală de viaţă (în mod deosebit la adolescenţi); 15% - relaţiile tensionate în familie, la locul de muncă, în comunitate, în societate.

Ce trebuie să facă Biserica pentru prevenirea acestor fenomene?

În primul rând trebuie să devenim noi preoţii mai mobili, să ieşim din starea de automulţumire, inactivitate şi aşteptare. Trebuie să avem o atitudine activă în primul rând faţă de tineri, viitorul nostru credincios. Păcatul deznădejdii şi gândul sinuciderii (care înseamnă ruperea de Dumnezeu) se vindecă prin rugăciune stăruitoare (Iacov 5, 13: "Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage!"; Sfântul Ioan Scărarul, Cuvântul 28: "Orice rugăciune stăruitoare este lecuirea deznădejdii şi întărirea nădejdii").

Apoi terapia creştină recomandă spovedanie autentică şi Sfânta Împărtăşanie. Ştiindu-se faptul că sinucigaşul nu poate fi pomenit în nici un fel de rugăciune, nici acasă, nici la Sfânta Biserică, afară de cazul când au fost demenţi, bolnavi grav de nervi. Deşi ei s-au rupt de Biserică, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh îi pomenim cu subtilitate zicând la Rugăciunea a cincea de la Vecernia Rusaliilor: "Care şi la acest praznic, cu totul desăvârşit şi mântuitor ai binevoit a primi rugăciuni de mijlocire pentru cei ţinuţi în iad, dându-ne nouă mari nădejdi că vei trimite uşurare şi mângâiere celor cuprinşi de întristări apăsătoare, auzi-ne pe noi care ne rugăm Ţie."

Închei imperativ spunându-le tinerilor şi nu numai lor: A-ţi lua viaţa nu este o rezolvare, nu este eroism, ci laşitate şi un păcat mare!