Răspunsuri duhovnicești: Treimea din noi

Părinte Vasile Tudora, ce este Sfânta Treime şi cum putem să ne raportăm la Ea?

Sfânta Treime, spunea părintele Dumitru Stăniloae, "este suprema taină a existenţei care explică toate, sau fără de care nu se poate explica nimic". Creştinismul crede într-un Dumnezeu unic în fiinţă, dar întreit în Persoane, un Dumnezeu personal, capabil de o iubire desăvârşită care se manifestă între cele trei Ipostasuri dumnezeieşti: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Acest caracter personal şi iubitor al Dumnezeului nostru este ceea ce face diferenţa dintre religia creştină şi alte religii, mai ales cele din Orientul Îndepărtat.

Creştinismul propovăduieşte un Dumnezeu care ne mântuieşte pe fiecare dintre noi în parte, prin crearea unei relaţii personale între noi şi El, chemându-ne la unire mistică cu El Însuşi. Unindu-mă cu Dumnezeu însă eu nu mă pierd ca persoană, ci continui să fiu eu, dar un eu ridicat la înălţime de taină prin unirea harică cu El. În contrast, religiile Orientului de cele mai multe ori nici nu vorbesc de mântuire personală, ci de o topire a existenţei individuale într-o supraexistenţă impersonală, o energie sau o forţă anonimă, sau merg atât de departe încât vorbesc chiar de abolirea existenţei în sine.

Ce rost mai are mântuirea însă, în acest caz, dacă eu am încetat să exist? Cu ce mă încălzeşte pe mine că am trecut într-o etapă superioară a existenţei, dacă nu mai sunt conştient de aceasta?

Existenţa unui Dumnezeu personal şi iubitor justifică însă întreaga Creaţie adusă la viaţă ca să intre în comuniune cu El. Creaţia este produsul iubirii dumnezeieşti şi de aceea poartă în ea reflexiile Sfintei Treimi. Chipul Sfintei Treimi este săpat adânc în om, iar acesta doreşte permanent, deşi de multe ori inconştient, desăvârşirea acestei asemănări. "Nici una din cele create nu-şi este ţinta sa finală, întrucât nu este nici cauza sa", spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Omul tinde deci fără odihnă către această desăvârşire treimică, şi poartă un dor permanent după perfecţiunea iubirii manifestate plenar în comuniunea dintre Persoanele Sfintei Treimi. Aceasta este experienţa fundamentală pentru noi, fiinţele omeneşti: experienţa comuniunii.

Sfânta Treime este modelul comuniunii absolute care trebuie căutat şi urmat în comuniunea interumană. "În definitiv, spune părintele Stăniloae, suntem trei, totdeauna trei. Chiar dacă suntem un număr mai mare, toţi ceilalţi sunt cel de-al treilea - "ei". Vedem aceasta în folosirea celor trei pronume personale: "eu, tu şi el". Dacă noi doi nu iubim pe un al treilea, iubirea noastră în Dumnezeu nu este desăvârşită. Această excludere a celui de-al treilea întinează legătura noastră. Iubirea în doi poate fi pe deplin generoasă numai dacă este întoarsă către un al treilea".

Acest etern "al treilea" este pentru mine oricare dintre semenii mei cu care vreau şi trebuie să intru în comuniune, dacă sunt cu adevărat creştin. Nu pot fi creştin de unul singur, precum nu pot fi creştin nici dacă exclud pe cineva din această comuniune. Dumnezeu nu exclude pe nimeni de la Cina Sa de Taină, dimpotrivă, îi invită pe toţi să participe la ospăţ. Cei care nu sunt prezenţi sunt doar cei care aleg singuri neparticiparea.

Cum se poate împlini concret experienţa Sfintei Treimi în viaţa de zi cu zi?

Prin dragoste altruistă şi slujirea aproapelui. Acesta este modelul treimic transmis nouă prin Iisus Hristos, care pentru noi S-a coborât şi a îndurat toate până la moarte pe cruce, ca să ne înalţe pe toţi prin înomenirea Sa în comuniunea Sfintei Treimi. Numai în Hristos putem accede la împlinirea adevăratului potenţial uman, unirea cu Tatăl prin Fiul în Sfântul Duh.