Răspunsuri duhovniceşti: Viaţa creştină la sat şi la oraş

Preacucernice părinte Dumitru Vană, diferă viaţa creştină de la oraş de viaţa creştină de la sat? Care sunt caracteristicile celor două moduri de vieţuire şi cum vedeţi implicarea preotului în comunitate?

Îmi place mult poezia lui Rudyard Kipling, "Dacă": "Şi dacă poţi să umpli minuta trecătoare; Să nu pierzi nicio filă din al vieţii tom, Al tău va fi pământul, cu bunurile-i toate, Şi ceea ce mai mult chiar, Să ştii, vei fi un om!". De aici încep toate, dacă vrei să fii un bun creştin, în orice împrejurare a vieţii şi în orice loc trebuie să-ţi păstrezi demnitatea de om. Tumultul vieţii de la oraş nu are cum să nu-şi pună amprenta asupra liniştii tale sufleteşti, asupra minţii tale, asupra traiului tău sufletesc şi duhovnicesc. La oraş, dincolo de toate, piedicile şi ispitele sunt mai mari, din punct de vedere financiar viaţa este mai costisitoare. Chiar duhovniceşte rişti să-ţi pierzi busola, dacă nu eşti un om tare. Aici la biserici, centre universitare sunt oameni luminaţi, oameni cu suflet mare, oameni care prin prezenţa lor, bunătatea lor, cultura lor, fineţea lor sufletească, prin felul lor de a fi, îţi transmit şi ţie acest fel al lor de a fi, căldura, bucuria de a fi, de a te numi prietenul lor, semenul lor, duhovnicul lor, pe lângă alţii care sunt mai puţin înzestraţi.

Viaţa de oraş pot să o compar, pentru că am fost 19 ani preot la ţară şi mi-a plăcut şi acolo foarte mult. Acolo, tot satul participă cu tot sufletul, cu toate trăirile lui la slujba religioasă din duminici şi sărbători, iar aici sărbătorile sunt cu totul altfel, pornind de la biserică, de la hora satului. La sat, în prima parte, oamenii participă la Sfânta Liturghie, merg cu haine noi, la anumite sărbători în costumul naţional, portul caracteristic zonei, fiind un fel de "sfinţire" adusă hainelor, apoi în cea de-a doua parte sărbătoresc şi într-un mod lumesc, dând frâu liber bucuriei, prin melodiile populare autentice. În versurile lor curate se află atâta înţelepciune, încât poţi să înveţi ascultând astfel de cântări, care exprimă necazurile lor, bucuriile lor, mai ales doinele care sunt atât de duioase, încât îţi merg direct la inimă şi îţi încântă viaţa. La sat, toţi participă la marile evenimente religioase, la Botez, la Cununie, la înmormântare; tot satul se bucură precum spune şi Apostolul Pavel: "Plângeţi cu cei ce plâng, bucuraţi-vă cu cei ce se bucură" (Romani 12, 15).

Când cineva pleacă din comunitatea lor este o adevărată sfâşiere, iar preotul satului trăieşte împreună cu ei această dramă. Nu de puţine ori îmi spunea soţia: "Tu dacă mai rămâi şi te consumi atât de mult vei muri alături de ei! Trebuie să te schimbi!". Am încercat să mă schimb prin autosugestie, printr-o educaţie proprie, dar în momentul în care nu mai simţi, nu eşti tu şi nu participi la ceea ce spui prin predica ta, prin cântarea religioasă, în momentul acela eşti rupt de comunitate. Şi simţeam că nu pot fi aşa!

Doar împărtăşind şi dăruind poţi să schimbi şi de aceea preotul şi dascălul sunt asemănaţi unei lumânări, care luminează şi arde. Dar în momentul când arde se consumă, şi mai ales preotul. Eu plângeam cu ei, aveam frământările mele, văzând că rămân soţii, copii în urmă, văzând necazul lor, eram de ani buni împreună cu ei şi îi cunoşteam, simţeam că se rupe din mine ceva. Cuvântul marilor oratori, poeţi, ierarhi, mitropoliţi, trăirile lor, ideile lor rămân şi astăzi să ne călăuzească, să ne lumineze paşii şi mintea în această viaţă, şi o spun cu toată responsabilitatea, încântarea şi dragostea, care ne vin de la Hristos Domnul.