Răspunsuri duhovniceşti: Vindecarea prin rugăciune şi credinţă

Părinte, ce este Taina Sfântului Maslu şi pentru ce se săvârşeşte?

În preajma oamenilor aflaţi în suferinţă ne simţim de multe ori neajutoraţi şi vinovaţi. Cuvintele de încurajare şi argumentele de bun-simţ nu au întotdeauna efectul dorit. Sfânta noastră Biserică ne oferă prin Taina Sfântului Maslu mijlocul eficient prin care putem veni în ajutorul celor bolnavi. Este taina în care creştinul bolnav, uns cu untdelemn sfinţit, dobândeşte, prin rugăciunile preoţilor, harul vindecării de bolile trupeşti şi sufleteşti. De obicei, el se face pentru omul bolnav, dar şi pentru cel sănătos trupeşte, dar bolnav sufleteşte, adică cu păcate şi patimi. Nu ştim când a instituit Mântuitorul această taină, dar practicarea ei în timpul apostolic este atestată de Epistola sobornicească a Sfântului Iacob: "De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui" (Iacob 5, 15).

Taina Sfântului Maslu arată că Dumnezeu îşi manifestă mila lui faţă de cei suferinzi, care-şi pun nădejdea în El. În nici o altă taină sau ierurgie nu se folosesc atât de mulţi termeni ca: "miluieşte", "milă", "milostiv" etc. De aceea, în toată rânduiala slujbei, se apelează mai ales la mila lui Dumnezeu, iar Dumnezeu apare lucrând ca "Doctorul" plin de milă.

În ce cazuri se poate oficia slujba Sfântului Maslu?

Sfântul Maslu se poate administra ori de câte ori se simte necesitatea primirii lui. Se poate săvârşi în biserică pentru ajutor, sănătate şi iertarea păcatelor celor de faţă şi a celor din familiile lor. De asemenea, se săvârşeşte la casa creştinului bolnav, ungându-se cu untdelemn sfinţit părţile principale ale corpului său. Oriunde s-ar face, este nevoie de o deschidere a sufletelor primitorilor, prin credinţă şi căinţă, pentru ca harul tainei să devină lucrător. Faptul că bolnavul acceptă chemarea preoţilor este el însuşi o dovadă de credinţă. Apoi omul manifestă, în general vorbind, într-o asemenea situaţie, o sensibilitate aparte pentru Dumnezeu. El îşi dă seama de neputinţa sa ca fiinţă umană, şi a omului în general, şi îşi pune nădejdea în Dumnezeu. Este bine ca în cazul bolnavilor Taina Sfântului Maslu să fie precedată de Spovedanie. În discuţia cu penitentul, preotul îl poate sensibiliza pentru credinţă şi căinţă, arătându-i că ele sunt absolut necesare pentru ca Dumnezeu să împlinească cererile noastre. De asemenea, să încerce să elimine din sufletul acestuia eventuala preconcepţie că Maslul aduce cu sine moartea, cum greşit se interpretează uneori efectele tainei. Este adevărat, în creştinismul romano-catolic, Maslul se numeşte extrema unctio, "ungerea cea mai de pe urmă", dar în Ortodoxie prin taină se cer sănătate, iertare de păcate, vindecare de patimi, întărire sufletească.

Ar trebui să înlocuim tratamentul medical cu Sfântul Maslu?

Săvârşirea Tainei Sfântului Maslu pentru cei bolnavi nu înlocuieşte actul medical, nici nu-l condiţionează. Dimpotrivă, acesta poate duce la găsirea unui medic competent sau îl poate ajuta pe medic să găsească mijloacele cele mai adecvate pentru obţinerea stării de sănătate. Mulţi bolnavi mărturisesc că medicii de renume spun: eu am făcut cât s-a putut, de acum încolo să lucreze Dumnezeu. Pentru omul credincios, o asemenea mărturisire este dătătoare de curaj şi de putere pe drumul către vindecare. Multă linişte sufletească aduce, de asemenea, în sufletele bolnavilor gestul simplu, creştinesc al medicului chirurg, care, înainte de a începe operaţia, îşi face cruce. Sau icoanele de pe pereţii spitalelor. Sunt semne ale unor atitudini creştine, semne ale prezenţei lui Dumnezeu, care poartă grijă de toate.