Rubrica pentru copii: Legenda ghiocelului

Într-o zi, un înger zbura în văzduhul limpede, legănându-se printre stelele strălucitoare. Se oprea la fiecare stea şi culegea o floare la întâmplare. Şi după ce a luat una dintre fiecare lume a universului, purtând pe braţe un buchet ceresc, a coborât pe Pământ şi a cules şi de aici o floare la întâmplare. Apoi, urcă din nou în slava cerului şi dispăru sub bolta de azur. Florile de pe Pământ care îl zăriseră pe îngerul strălucitor, fără a vedea şi floarea ce o luase, se întrebau geloase pe care dintre ele o alesese îngerul.

- Este un trandafir, spuneau trandafirii.

- Este un crin alb ca şi el, spuneau superbii crini.

- Nu, este o floare de portocal cu parfum divin, încercau să convingă portocalii.

- Vă spun eu, surioarelor, că nu poate fi decât o lalea, strigă fălindu-se laleaua cea splendidă.

Chiar şi violeta, atât de modestă de obicei, aspira la cinstea de a avea o soră în rai şi susţinea morţiş că îngerul luase cu sine o violetă.

Doar ghiocelul stătea singur deoparte, în tăcere. Celelalte flori uitaseră de el. Deodată, din înaltul cerului o lacrimă ca o perlă căzu şi prinse a străluci pe ghiocelul a cărui tulpiniţă o rupse. Îngerul nu mai apăru; însă o voce străbătu văzduhul înmiresmat, ca o rugăciune neîntreruptă:

- Biată floare, se auzi, floare mică, într-adevăr modestă; pentru că te-am lovit, cere-mi orice, spune-mi ce răsplată doreşti?

- Nimic, răspunse ghiocelul.

- Oare nu vrei parfumul trandafirului?

- Nu.

- Strălucirea lalelei?

- Nu.

- Albastrul brebenelului?

- Nu.

- Frunza aromată a lămâiului?

- Nu.

- Ce doreşti, atunci?!

- Pentru că ţii neapărat să-mi îndeplineşti o dorinţă, stăpâne, dă-mi voie să mă nasc şi să înfloresc iarna, sub zăpadă şi promoroacă, şi fă ca, la mireasma mea abia simţită, la apariţia mea binecuvântată, oamenii înăspriţi şi înfriguraţi de vânturi şi viscol să se simtă încălziţi şi mai puternici de speranţa apropiatei primăveri, a soarelui de foc cu raze calde.

Din ziua aceea, ghiocelul este totdeauna prima floare care ne zâmbeşte după urâcioasa iarnă - ca şi cum încă ar mai păstra urma lacrimei din ceruri. (Prelucrare de Iuliana NIŢĂ, după Scrieri alese, Iulia Haşdeu, Editura Minerva, 1988)