Rubrica pentru părinţi: Relaţia deschisă dintre părinte şi copil

Să-i învăţăm pe copii încă de mici că au şi responsabilităţi, nu numai drepturi. Printre responsabilităţile lor se numără: să facă ordine în camera lor, să îşi facă patul, să se îmbrace singuri, să îşi ducă rufele murdare la coşul de rufe, să îşi pună farfuria în chiuvetă după ce a terminat de mâncat, bunele maniere (să fie respectuoşi cu toată lumea, să salute), să înveţe să preţuiască lucrurile (să aibă grijă de jucării, de caietele şi cărţile de şcoală), pentru că numai aşa vor putea ulterior să respecte şi oamenii.

Să-i arătăm copilului că îl iubim şi să-i spunem aceasta. Nu este greu deloc. O încurajare, o mângâiere, un zâmbet fac minuni. Atunci copiii devin şi ei calzi, mărinimoşi şi buni, dacă sunt înconjuraţi de multă dragoste. Să nu forţăm copilul să devină ceea ce gândim noi; el are o individualitate proprie şi nu trebuie să facă eforturi supraomeneşti ca să ne câştige dragostea.

Să-i respectăm intimitatea copilului şi dorinţa lui de a se juca uneori singur, în camera lui, în spaţiul lui de joacă.

Să nu ne certăm cu partenerul de viaţă, cu soţul sau soţia în faţa copiilor! Niciodată! Dacă avem să ne reproşăm ceva unul celuilalt, să încercăm să ne calmăm şi să folosim o tonalitate joasă. Să nu uităm că tot ceea ce vede un copil la părinţi lui va face şi el cu siguranţă. Dacă atunci când avem o problemă, încercăm să discutăm, să negociem mai întâi, atunci şi copilul va încerca să găsească metode de aplanare a disensiunilor.

Dacă avem doi sau mai mulţi copii, să-i iubim pe toţi în egală măsură, să le arătăm şi să le spunem aceasta. Nu trebuie să existe favoritisme între copii. Dacă îi cumpărăm unuia dintre copii o maşinuţă sau o bomboană, atunci să luăm şi pentru ceilalţi copii.

Să evităm să facem comparaţii între copii, chiar dacă este vorba de fraţi şi surori sau de copii din afara casei: colegi de şcoală, prieteni de joacă din parc. Să ţinem minte că fiecare copil este unic şi că are modul său de a gândi şi de a reacţiona. Să-i spunem că este normal dacă este diferit de ceilalţi copii, dacă, de exemplu, copilului dumneavoastră îi place să se joace cu mingea, iar ceilalţi copii vor să se plimbe cu bicicleta. Nu trebuie să-i urmeze pe ceilalţi şi să renunţe la propriile aspiraţii pentru a se încadra într-un anumit grup. Când va creşte, copilul va trebui să ia propriile decizii, iar în multe momente din viaţă se va afla în situaţia de a decide el, şi nu părinţii sau prietenii.