„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Să fim milostivi cu cei neajutoraţi
Şi când a intrat El în casa unuia dintre căpeteniile fariseilor sâmbăta, ca să mănânce, şi ei Îl pândeau, Zis-a şi celui ce-L chemase: Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, Şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor. Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu! Luca 14, 1, 12-15
Discuţia Domnului Hristos cu fariseul care Îl invitase la masă ne descoperă un model de comportament smerit. Fariseii aveau pretenţia de a sta pe locurile de cinste la ospeţe. Mântuitorul le atrage atenţia că acest lucru nu trebuie impus, ci gazda trebuie să fie cea care ne invită să ne aşezăm pe un anume loc. Apoi, la masă se cheamă cei care sunt sărmani şi neajutoraţi. Dacă sunt chemaţi doar prietenii, acest lucru creează obligaţia reciprocităţii. Cei vizaţi de cuvintele Domnului Hristos trebuiau să aibă în vedere răsplata care vine din partea lui Dumnezeu. Tatăl Ceresc răsplăteşte doar celor care au inima milostivă pentru cei săraci şi sărmani. În finalul pericopei evanghelice găsim şi precizarea legată de răsplata celor care, în mod responsabil, se angajează în a mângâia pe cei mai neajutoraţi: „Fericit este cel ce se va ospăta întru Împărăţia lui Dumnezeu”. Părintele Cleopa aşa ne învaţă: „Să faceţi cât de puţin, însă să faceţi oleacă de milostenie”.