„În vremea aceea, șezând Iisus pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă, când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului? Răspunzând,
Sclavul cel fricos
Un negustor foarte bogat care avea în proprietatea sa mulţi sclavi, case şi corăbii a ieşit odată la plimbare pe mare. Dar în timpul călătoriei a izbucnit o furtună teribilă. Unul dintre servitorii aflaţi la bordul vasului a început să se văicărească şi să strige de frică, întrucât nu mai fusese niciodată pe mare. Ţipetele sale erau atât de puternice şi deranjante, încât negustorul s-a înfuriat şi era decis să îl arunce peste bord pe slujbaşul enervant.
Din fericire, printre cei aflaţi în corabie era şi un om înţelept care i-a cerut negustorului să nu facă gestul necugetat prin care l-ar fi osândit la moarte pe cel speriat. Ai puţină răbdare, stăpâne. Eu cred că pot să-l vindec pe acest om. După care le-a poruncit celorlalţi sclavi să îl lege pe omul nostru cu o frânghie şi să îl arunce în mare. În clipa când acesta s-a trezit în apă, el a început să strige şi mai tare, ca din gură de şarpe, dând disperat din mâini şi din picioare. Atunci, înţeleptul le-a zis celor aflaţi pe punte să îl tragă înapoi pe vas. Când s-a văzut în siguranţă la bordul corabiei, sclavul a tăcut mâlc. Intrigat, negustorul l-a întrebat pe înţelept cum a reuşit să-l potolească pe cel atât de agitat. Acesta i-a răspuns: De regulă, oamenii nu îşi dau seama cât de norocoşi sunt până când situaţia lor nu se înrăutăţeşte şi mai tare.





