Semnal editorial: Vieţile sfinţilor din vremea Sfântului Grigorie Dialogul

Una dintre cărţile apărute la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2007 este „Patericul Sfântului Grigorie Dialogul“.

Lucrarea se deschide cu o precuvântare a vrednicului de pomenire patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române. Acesta spunea despre lucrare că este „o culegere de vieţi ale unor mari nevoitori dintr-o anumită latură a Bisericii nedespărţite. Vieţi afierosite Domnului Iisus Hristos, îndemnătoare spre lucrarea râvnitoare a virtuţii, spre pocăinţa neîncetată, spre adâncirea smereniei, a dragostei de Dumnezeu şi slujirii iubitoare a aproapelui.“

Ediţia a fost îngrijită de pr. prof. dr. Remus Rus, care a semnat şi postfaţa. El notează în postfaţă că lucrarea este „una dintre scrierile fundamentale ale Sfântului Grigorie Cel Mare, papă al Romei, intitulată «Dialogorum Libri IV. De vita miraculis Patrum italicorum», adică «Dialoguri în patru părţi. Despre viaţa şi minunile părinţilor italieni»“. Aceste dialoguri au fost scrise în perioada 593-594, după cât se pare, la cererea unor personaje din anturajul său şi au fost atât de apreciate de-a lungul timpului, încât Sf. Grigorie cel Mare a primit supranumele de „Dialogul“.

Lucrarea de faţă este redactată în tradiţia patericelor ortodoxe, neredând forma dialogată a scrierilor Sf. Grigorie cel Mare. Ea respectă forma traducerii vechi în limba română, realizată după traducerea greacă a lui Kesarie Dapondiu, din secolul al XIX-lea, la mănăstirea Căldăruşani. Nu se ştie exact cine a fost traducătorul sau traducătorii. Se atribuie Mitropolitului Grigorie Dascălu (1765-1834), unul dintre cei mai mari cărturari şi traducători ai ortodoxiei româneşti din acea perioadă. Totuşi, acea variantă nu fusese completă. Partea care lipseşte a fost tradusă direct din limba latină de pr. Remus Rus, acesta urmărind respectarea unui stil asemănător celui din secolul al XIX-lea. Prezentăm un extras din lucrare, încercând prin acesta să îndemnăm cititorii spre o lectură ziditoare de suflet. „Aceasta este iconomia Iubitorului de oameni, Dumnezeu, căci de multe ori Dumnezeu dă la mulţi mari bunătăţi şi daruri, dar lasă la dânşii şi oarecari metehne ca să se smerească şi, găsindu-se supuşi metehnelor, să pătimească pentru ele şi oarecum să se ruşineze, ca să nu se înalţe. Şi dintru acestea cunosc că nici faptele ce le au nu le au de la dânşii, că nici greşelile mari sau mici nu pot singuri să le biruiască...“