Sfaturi duhovniceşti: Rostul ecteniei pentru cei chemaţi din rânduiala Sfintei Liturghii

Foarte mulţi dintre credincioşi, neînţelegând rostul şi semnificaţia rostirii ecteniei pentru cei chemaţi în cadrul slujbei Sfintei Liturghii, consideră că această parte a Liturghiei poate fi omisă, nemaiavând vreun fel de relevanţă în contextul lumii de astăzi.

Este adevărat că, în ultimele ediţii ale Liturghierului românesc, la sfârşitul acestei ectenii există o indicaţie tipiconală care prevede că, la nevoie, ectenia şi rugăciunea pentru cei chemaţi pot să nu fie rostite. Astfel, în situaţii speciale precum hramul unei mănăstiri sau târnosirea unei biserici, când, din pricina lungimii slujbelor săvârşite, întârzie foarte mult timpul săvârşirii Sfintei Liturghii, episcopul slujitor sau preotul protos poate alege ca această ectenie să fie rostită în taină doar de către slujitori în Sfântul Altar, Liturghia continuând după ectenia întreită cu ectenia cea mică, fiind citite în taină în timpul acestei ectenii cele două rugăciuni pentru cei credincioşi. Această prevedere constituie însă o excepţie de la regulă, privind situaţii speciale, precum sunt cele amintite mai sus, neputând fi aplicată în mod generalizat.

Ectenia pentru cei chemaţi se adresa, în vechime, dar şi astăzi, catehumenilor, adică celor nebotezaţi, dar în aceeaşi măsură şi penitenţilor, adică celor care pentru păcate foarte mari erau excluşi din trupul Bisercii, fiind necesară pocăinţa acestora, pentru a putea dobândi iertarea şi împărtăşirea lor cu Sfintele Taine. Această ectenie se adresa în aceeaşi măsură şi lapsilor, adică celor căzuţi din dreapta credinţă, care de frica persecutorilor s-au lepădat de credinţă, mărturisind că nu sunt creştini. Aceştia puteau fi reprimiţi în trupul Bisericii, numai după ce treceau prin perioada de pocăinţă, dobândind astfel iertare. La sfârşitul ecteniei pentru cei chemaţi, atât catehumenii, cât şi penitenţii şi lapsii părăseau biserica, aşteptând împlinirea canonului lor şi primirea deplină a iertării.

Astăzi, nimeni nu mai cere credincioşilor, chiar celor cu păcate mari, care din acest motiv nu se împărtăşesc cu Sfintele Taine, să părăsească sfântul lăcaş, aceştia putând rămâne cu smerenie în biserică, până la sfârşitul Sfintei Liturghii, primind măcar anafora, ca mângâiere.

Cu toate acestea, ectenia pentru cei chemaţi îşi găseşte şi astăzi rostul în cadrul slujbei Sfintei Liturghii, din mai multe motive. Primul ar fi şi acela că, deşi săvârşim botezul copiilor la scurt timp după naştere, totuşi nou-născuţii care n-au fost încă botezaţi au trebuinţă de rugăciunea Bisericii pentru ei, până la primirea Botezului. Or, rugăciunea rostită în taină în timpul acestei ectenii îi are în vedere tocmai pe cei ce se află în această categorie: a celor chemaţi la Botez, dar încă nebotezaţi. În al doilea rând, cei ce au săvârşit păcate mari, şi care în vechime părăseau în acest moment biserica, deşi astăzi rămân până la sfârşitul Sfintei Litrughii în Biserică, auzind cuvintele acestei ectenii, conştientizează starea în care se află, fiind pătrunşi de smerenie şi născându-se în inima lor pocăinţa sinceră, dătătoare de îndreptare. Un al treilea motiv, de ordin practic, ar fi acela că în timpul acestei ectenii, la fiecare cerere a ei, se deschide, pe Sfânta Masă a Altarului, Sfântul Antimis. Omiterea acestei ectenii atrage după sine deschiderea grăbită şi neconformă practicii litrugice a Sfântului Antimis, în timpul de dinaintea rostirii ei.