Sfaturi practice: Controlul gândurilor în rugăciune

Una dintre problemele pe care le întâmpinăm atunci când ne aflăm în biserică este tendinţa gândurilor noastre, cu totul alta decât cea îndreptată spre rugăciune. Tuturor ni se poate întâmpla ca, în timpul rugăciunii, să ne fie distrasă atenţia de gânduri negative, dacă nu încercăm să ne controlăm mintea cu ajutorul sufletului nostru.

Când tratăm cu mai multă seriozitate viaţa noastră liturgică, ne asumăm că tot ceea ce avem de făcut este de a ne asigura timp şi grijă pentru rugăciune. Timp nu pentru a visa, relaxa sau rezolva probleme - rugăciunea neînsemnând nimic din toate acestea -, ci pentru a ne ridica deasupra minţii noastre lumeşti, deasupra controlului simţurilor noastre şi a intra în comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune; comuniune în care abilitatea noastră de a ne concentra este esenţială.

Parafrazând pe Sfântul Teofan Zăvorâtul, putem spune că statornicia şi continuitatea lucrului cu noi înşine sunt o condiţie fundamentală în evoluţia noastră spirituală. Pavăza durabilă a gândurilor, care aduce pacea lăuntrică, este un dar de la Dumnezeu, dar care nu ne este oferit fără intensificarea muncii cu noi înşine în rugăciune. Acest adevăr îl arată şi Sfântul Macarie cel Mare, care spune: "Vrei să dobândeşti rugăciunea. Osteneşte-te în rugăciune, că Dumnezeu, văzând cu câtă osteneală o cauţi, îţi va dărui-o ţie".

O viaţă de rugăciune conştiincioasă şi mai adâncă presupune un efort mai mare spre a ne controla mintea noastră. De aceea, Biserica ne recomandă să includem în timpul rugăciunii însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, închinăciunile, metaniile, statul în picioare sau să ne rugăm cu voce tare. Toate acestea ajută la sporirea atenţiei, favorizând astfel dezvoltarea capacităţii de concentrare şi alungarea eventualelor gânduri distructive.

Gândurile rele, după cum spune Sfântul Marcu Ascetul, pot fi involuntare sau voluntare; celor dintâi le urmează întristarea şi de aceea ele dispar repede, în timp ce gândurile negative voluntare provoacă trupului satisfacţie şi de aceea ne eliberăm mai greu de ele, fapt pentru care, odată ce acestea au apărut în planul conştiinţei noastre, trebuie închinate, din prima clipă, lui Hristos, ca să nu fim răpiţi de diavol. Asemenea şi Petru Damaschinul recomandă ca, în vremea rugăciunii, să ne facem mintea fără formă, fără chip, neprimind nimic, fie că e lumină, fie foc, fie altceva şi să ne închidem cugetul, să ne păzim mintea şi gândurile şi să le punem în legătură cu Dumnezeu, să i le jertfim Lui.

Controlându-ne gândurile şi sporindu-ne atenţia în rugăciune, Dumnezeu va lucra în noi, El Însuşi fiind Cel ce se roagă în fiinţa noastră (Galateni 4, 6). "Rugăciunea este Dumnezeu, Care împlineşte toate în toţi", după cum spune Sfântul Grigorie Sinaitul, pentru că există o singură lucrare a Tatălui, şi a Fiului şi a Sfântului Duh, împlinind toate prin Iisus Hristos.