Sfaturi practice: Educaţia baptismală astăzi

Realităţile vieţii pastorale şi liturgice contemporane arată că educaţia baptismală este absolut necesară. Primul motiv îl constituie aura de superficialitate care însoţeşte deseori evenimentul baptismal. Concepţia multora despre Botezul creştin suferă de pe urma unor idei greşite, din sfera superstiţiilor, dar şi de multă ignoranţă religioasă.

Părinţii şi rudele văd adesea Botezul doar ca pe un episod hazliu, "de bun augur" în viaţa pruncului lor, iar naşii, ca pe o condescendenţă socială pe care "e bine" să o facă, în virtutea statutului economic superior pe care îl au. Inconsistenţa educaţiei lor creştine sare în ochi la momentul săvârşirii tainei şi mai cu seamă la rostirea Simbolului de credinţă. De fapt, cazurile în care naşul rosteşte din memorie Crezul sunt rarisime. De cele mai multe ori, se recurge la lecturarea lui din cartea de pe care oficiază preotul. Oare aşa să fi fost şi în perioada primară a Bisericii, când naşul avea imensa responsabilitate de a garanta, prin bunul său nume de creştin angajat în viaţa eclezială, credibilitatea intenţiilor celui care aspira la Botez? Doar eventuala utilitate în combaterea emoţiilor inerente unui astfel de moment ar face scuzabilă practica citirii Crezului! Dar, în situaţiile în care până şi citirea este zădărnicită de poticniri şi denaturări textuale greu de acceptat, deduci cu regret că între persoana respectivă şi conţinutul dogmatic pe care îl proclamă nu există nici măcar o familiaritate lingvistică, cu atât mai puţin una spirituală. Dacă ne gândim la celălalt context sacramental reprezentativ care prilejuieşte rostirea publică a Crezului (Sfânta Liturghie), ajungem la concluzia, din nou decepţionantă, că măsura în care persoanele în cauză participă la această slujbă ortodoxă este nulă. Altminteri, cuvintele-cheie şi frazele specifice Simbolului de credinţă, atât de adânc înrădăcinate în conştiinţa creştinilor practicanţi, le-ar fi fost întrucâtva cunoscute şi, datorită acestui fapt, simpla lor citire nu le-ar fi creat probleme de nici un fel.

Conduita celor prezenţi la săvârşirea Botezului lasă de dorit adesea. Insensibilitatea lor faţă de actele liturgice care au loc, dar şi dorinţa, obstinentă uneori, de a li se îngădui nişte practici străine de spiritualitatea ortodoxă îl pun pe slujitor într-o postură deloc uşoară. Astfel, deşi conştient de valoarea soteriologică a Botezului, el constată cât de mare este decalajul receptiv în ceea ce-i priveşte pe cei care participă la slujbă. Ce e de făcut? În primul rând se impune un program coerent de iniţiere în simbolismul şi însemnătatea spirituală a Tainei baptismale. Chiar dacă este preferabil ca o astfel de strategie pastoral-catehetică să aibă un caracter sistematic şi global, criteriul exigenţei minimale o face posibilă chiar şi în minutele premergătoare slujbei propriu-zise, sub forma unui scurt dialog introductiv cu rol mistagogic. În funcţie de context, această iniţiere ad-hoc se poate desfăşura şi sub forma unui preview efectiv al slujbei, însoţit de explicaţiile şi îndrumările necesare unei înţelegeri optime a semnificaţiilor Botezului creştin. Iar dacă iniţiativa unui astfel de dialog nu o poate avea decât preotul, naşilor le revine, aşadar, cel puţin îndatorirea de a memora şi cunoaşte Simbolul de credinţă.