Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Sfaturi practice în Biserică: Rugăciunea particulară în Biserică

Sfaturi practice în Biserică: Rugăciunea particulară în Biserică

Un articol de: Pr. Ic. Dr. Grigore-Alexandru Meșteroaie - 11 Aug, 2010

Pentru a practica cum se cuvine credinţa creştin-ortodoxă, din viaţa nici unui credincios nu trebuie să lipsească rugăciunea. Ea este văzută ca fiind convorbirea omului cu Dumnezeu. Alături de această succintă înţelegere a rugăciunii se pot înşira o mulţime de definiţii sau puncte de vedere dedicate decodificării acestui act. Dincolo de multitudinea sensurilor ei, rugăciunea, înainte de a fi prinsă în concepte şi silogisme, trebuie să fie prezentă şi aplicată în viaţa credincioşilor.

Unii credincioşi o practică cu osârdie în cultul particular în mod personal, aşa cum este firesc (dimineaţa, seara), dând naştere tipului de rugăciune individuală sau personală, iar alţii o practică în comun în sfintele lăcaşuri, cea mai cunoscută formă a desfăşurării lor fiind sfintele slujbe.

Acestea din urmă au un caracter comunitar special. De aceea, atunci când credincioşii se află împreună la oficierea sfintelor slujbe în Biserică, gândurile şi gesturile strict personale nu sunt potrivite cu scopul rugăciunii în comun "ca toţi să fie una" (Ioan 17, 21). Mai ales la Sfânta Liturghie, rugăciunea comunitară prin excelenţă a Bisericii, pretenţiile personale, năzuinţele şi împlinirile cu iz strict individual nu au ce căuta. Există obiceiul ca unii credincioşi să rostească în timpul slujbelor rugăciuni strict personale, care slăbesc legătura şi unitatea comunităţii din care fac parte. Trebuie precizat că slujbele cultului divin public cuprind în alcătuirile lor o mare parte de cereri pentru toate categoriile de credincioşi, formulate la plural, tocmai pentru a sublinia caracterul de unitate de credinţă şi de rugăciune al rânduielilor liturgice. Se recomandă ca la participarea la sfintele slujbe stările sufleteşti personale să fie centrate spre aspectul comunitar al cultului având ca dreptar cuvintele Mântuitorului "acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu acolo sunt şi eu" (Matei 18, 20). Rugându-se împreună în mod unitar, credincioşii nu îşi anulează propriile personalităţi, ci, din contră, structura comună eclesială se întăreşte, comunitatea devenind un aluat omogen ce are rolul de a dospi toată frământătura.