Sfinţenia este normalitatea înduhovnicită

Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El? Matei 6, 31-34; 7, 9-11

 Astăzi Domnul Iisus Hristos ne învaţă cum putem ajunge la treapta sfinţeniei. Cei care s-au învrednicit să ajungă sfinţi şi-au petrecut fiecare zi a acestei vieţi având dorinţa puternică de a moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. S-au îngrijit mai puţin de hrana trupească; ei mâncau pentru a trăi, nu trăiau pentru a mânca; erau mai puţin preocupaţi de ce vor bea sau cu ce se vor îm­brăca. Dumnezeu este Cel care ştie mai bine care sunt dorinţele noastre, dar şi care sunt limitele fiecăruia dintre noi. Sfinţii nu sunt indiferenţi la lumea aceasta, nu au fugit de lume, ci de prea-lumescul acestei lumi. Sfinţenia nu prezintă extreme, ea este normalitatea înduhovnicită. Sfinţii au respect pentru Dumnezeu, pentru semeni şi pentru propria persoană. Sfinţii sunt casnicii lui Dumnezeu, rugătorii şi mijlocitorii noştri în faţa Tatălui Ceresc. Sfân­tul Ioan Gură de Aur ne în­vaţă că „sfinţenia vine din dra­­goste. Toţi cei care cred şi iu­besc pe Dumnezeu cu adevărat sunt sfinţi”.