Speranța vindecării a născut credința în Domnul Hristos

Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos, pe marginea drumului. Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă! Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale. Marcu 10, 46-52

Când Domnul Iisus Hristos a ieșit în Ierihon, orbul Bartimeu a simţit că ceva se întâmplă în jurul său. Mulţimile vorbeau despre Iisus Învăţătorul din Nazaret. Erau mulţi cei care mărturiseau că El a făcut minuni şi atunci în sufletul lui Bartimeu a încolţit o speranţă: oare ar fi posibil ca şi el să vadă lumina zilei? Şi atunci a început să strige numindu-L pe Domnul Hristos „Fiul lui Davidââ. Simţea că doar un om al lui Dumnezeu, un sfânt, ar putea să-i ofere vederea. Când Fiul lui Dumnezeu l-a chemat la Sine, orbul şi-a lăsat haina şi a venit în faţa Mântuitorului. Ceea ce a dorit, a și primit – vederea. Acel sâmbure de credinţă şi curaj a încolţit şi a rodit. A crezut în vindecare şi a primit vederea ca rod al credinţei sale. Prima imagine de pe retina lui Bartimeu a fost chipul Binefăcătorului său, al Domnului Hristos. Și noi, chiar dacă nu-L mai vedem fizic pe Mântuitorul Hristos, trebuie să-L strigăm. El este chiar lângă noi.