„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Tezaur patristic
„Căci cel care contemplă creaţiunea văzută în raţiunile ei ca pe o înfăţişare a celei inteligibile sau tipurile celor inteligibile din podoaba lucrurilor văzute, ca pe o pânzătură ce coboară de sus, nu va mai crede nimic necurat din lucrurile văzute, nemaiobservând în raţiunile lor nimic care să trezească scârbă. Pentru că stricăciunea se află în latura sensibilă, ca şi războiul făpturilor întreolaltă. Între raţiuni însă nu este învrăjbire. Pânzătura ţinută de cele patru capete este deci lumea sensibilă, ţinută şi ea de cele patru elemente. Iar târâtoarele, dobitoacele şi păsările sunt diferitele raţiuni ale făpturilor, care pentru simţire sunt necurate, dar pentru minte sunt curate şi bune de mâncat, susţinând viaţa spirituală.“ (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, rp. 27, în Fil. rom., vol. III, p. 112, 113)