„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Tezaur patristic
„Dar grăind despre vederea celor de sus, se cuvine să se arate că sunt nouă cete, după marele Dionisie şi după cum aflăm din toate Scripturile, iar cele nouă cete au numiri după fire şi lucrare. Ele se zic netrupeşti, fiind nemateriale, şi înţelegătoare, fiind minţi; apoi oşti, fiind duhuri slujitoare ale Împăratului tuturor. Mai au şi alte numiri comune şi particulare. Astfel se numesc Puteri şi Îngeri. Numirea dintâi este pe de o parte a unei singure cete, iar după lucrare se numesc Puteri toate nouă, putând să împlinească voile dumnezeieşti. Numirea de îngeri este, iarăşi, numirea deosebită a unei singure cete, cea dintâi de la noi în sus, iar de la tronul neapropiat a noua; iar după lucrare se zic toţi îngeri, ca unii ce vestesc poruncile dumnezeieşti oamenilor“. (Petru Damaschinul, Învăţături duhovniceşti, cuv. 13, în Fil. rom., vol. V, p. 221)