Umilinţa întăreşte credinţa

Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit şi a căzut la picioarele Lui. Şi femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Şi Îl ruga să alunge demonii din fiica ei. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns şi I-a zis: Da, Doamne, dar şi câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Şi Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi. A ieşit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieşise. Marcu 7, 24-30

Sintetizând pericopa evanghelică de astăzi am putea spune aşa: umilinţa întăreşte credinţa! Ne mărturiseşte Sfântul Evanghelist Marcu despre o mamă îndurerată, care dorea vindecarea fiicei ei. Astfel de mame putem găsi la uşile oricărui spital din toată lumea. Femeia era convinsă că doar Domnul Hristos îi poate reda sănătatea fiicei ei. Să fie cu luare aminte copiii la dragostea pe care părinţii le-o poartă! Răspunsul Mântuitorului nu a dezarmat-o, era în joc viaţa fiicei sale; nu dorea nimic pentru sine, ci doar cerea vindecarea copilului său. În sufletul şi în inima unei mame găseşti şi multă sensibilitate, dar şi foarte mult curaj de a lupta pentru viaţa copilului. Rugăciunea şi curajul femeii au fost răsplătite, când a ajuns acasă, fiica ei era sănătoasă. A gustat şi ea din fărâmiturile căzute de la masa fiilor. În cele din urmă, fărâmi­turile milostivirii dumnezeieşti s-au dovedit a fi mai gustoase decât pâinile suferinţei cu care s-a hrănit până atunci. Mama - lacrimă, umilinţă şi curaj!