Vocabular religios

fărădelege: nelegiuire, orice faptă făcută împotriva Legii şi deci a lui Dumnezeu, dătătorul Legii. Termenul e folosit de treisprezece ori şi sub diverse aspecte. Astfel, Matei vizează pe proorocii mincinoşi şi pe fariseii şi cărturarii lui Israel, care se opuneau lui Iisus şi dreptei Lui învăţături mântuitoare (7, 15, 22-23; 24, 12, 24), Şi tot aşa, când se indică „învăţătorii mincinoşi“ care produc smin-teli în popor (Matei 13, 41; Romani 4, 7; I Timotei 4, 1; 6, 3-5; II Petru 2, 1-3). La Marcu (15, 28) este folosit adjecti-val, când vorbeşte de cei doi tâlhari de pe cruce - între care a fost răstignit Hristos: „Cu cei fără de lege a fost socotit“. Nelegiuirea constituie şi o nedreptate, ca în Romani 1, 18, II Tesaloniceni 2, 10. Iisus a venit ca să întoarcă pe fiecare de la fărădelegile sale şi să ierte păcatele şi fărădelegile lor, luându-le asupra Lui (Fapte 3, 26; Romani 4, 7; 6, 19; II Corinteni 6, 14), aducându-le dreptatea şi îndreptarea (II Timotei 2, 19; Tit 2, 14; Evrei 8, 12). Păcatul de orice fel este o nelegiuire (I Ioan 3, 4) şi autorul principal sau sti-mulator este diavolul, care din început a fost ucigător de oameni şi tatăl nelegiuiţilor (Ioan 8, 44). Se vorbeşte şi de fărădelegea personificată în omul fărădelegii (nelegiuirii) sau fiul pierzării (II Tesaloniceni 2, 3). De asemenea, există şi „taina fărădelegii“ care se şi lucrează, până când cel care acum o împiedică va fi dat la o parte, adică atunci când satana va fi slobozit să lucreze răul în ultima lui sforţare (II Tesaloniceni 2, 7-10; Apocalipsa 20, 7-9). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)